Doctorul Alexandru Pesamosca, „instrumentul Lui Dumnezeu“

alexandru pesamosca* De-a lungul carierei sale, „Îngerul copiilor“ a operat peste 45.000 de copii, adică populația unui oraș întreg

În urmă cu 5 ani, în noaptea dintre 31 august și 1 septembrie 2011, se stingea din viață profesorul dr. Alexandru Pesamosca, reputatul chirurg pediatru, supranumit „Îngerul copiilor“. Timp de jumătate de secol, el a făcut circa 45.000 de operații, salvând mii de copii de la moarte sau de la infirmitate pe viață. Opera aproape 1.000 de copiii pe an, efectuând, în medie, trei operații pe zi.

Alexandru Pesamosca s-a născut la 14 martie 1930 la Constanța, unde a urmat școala primară și Liceul „Mircea cel Bătrân“. A absolvit Facultatea de Medicină Generală la București în anul 1954 și a fost repartizat la Niculești-Jianu, (actualmente Dudești, Brăila) un sat de lângă Fetești, unde a profesat timp de 3 ani (1954-1957). A fost apoi transferat în calitate de chirurg pediatru la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu“ (1957-1984) și „Budimex“ (actualmente „Marie Skłodowska-Curie“), unde a făcut un număr mare de operații (după propriile declarații, în jur de 45.000). A operat atât în țară, cât și în străinătate, dobândind un renume internațional în domeniul chirurgiei pediatrice, încă dinainte de 1989. Din 1999, de când a rămas văduv, a locuit într-o cămăruță din Spitalul „Marie Sklodovska-Curie“ (fostul „Budimex“) din București. În ultimii ani ai vieții nu a mai operat, însă a îndrumat medicii chirurgi care veneau să-i ceară ajutorul.

Profesorul Alexandru Pesamosca a fost inițiatorul construirii actualei biserici din incinta spitalului, în apropierea căreia a dorit să fie înmormântat, dar și susținătorul prezenței în spitale a preotului.

„Am iubit mult copiii, toată viața m-a urmărit zâmbetul lor de dinaintea unei operații. Zâmbeau într-un fel pe care mi-e greu să-l descriu. Cam toți aveau aceeași reacție. Zâmbeau cu lacrimi în ochi. Spaimă, durere, resemnare, speranță. Și milă, cu zâmbetul ăla îmi cereau toată mila din lume. Cum să nu te tulbure imaginea asta? Și, totuși, n-aveam voie să greșesc, eram obligat să ignor orice emoție“. (dr. Alexandru Pesamosca)

Nu opera niciodată fără Dumnezeu

Un adevărat „doctor fără de arginți“, Alexandru Pesamosca nu opera niciodată fără Dumnezeu. A extirpat formațiuni tumorale situate în torace sau în abdomen, dar și malformații congenitale ale tubului digestiv, ale plămânului și ale feței. Aproximativ 3.000 de copii cu malformații de buze și de palat au fost operați, cu succes, de profesorul Pesamosca.

Un caz deosebit, relatat în nr. 876/2009 al revistei „Formula AS“, este cel al unui băiețel de 7 ani, pe nume Radu, care avea esofagul plin de formațiuni tumorale benigne, încât se putea oricând sufoca în somn. Doctorul a căutat prin zeci de cărți și reviste vechi de specialitate, dar nu a găsit niciun precedent. Impresionat de suferința părinților, profesorul a decis să-l opereze pe micuțul Radu, deși era conștient că șansele de reușită erau minime. Înainte de operație, așa cum obișnuia, s-a rugat la iconița de pe peretele biroului său, apoi s-a pregătit pentru intervenție.

„Poate că sunt teatral sau patetic, dar în momentul în care l-am deschis am simțit așa, ceva ca un fior venit de deasupra mea, ca o mângâiere caldă pe creștet. Ce putea să fie chestia asta dacă nu o influență divină, o inspirație providențială? Dumnezeu mi-a dat atunci forța să iau poate cea mai grea hotărâre din viața mea. I-am înlăturat tot organul bolnav și-am început să reconstruiesc altul, dintr-un cadru de colon. Adică i-am luat un segment de colon din care i-am făcut un esofag nou-nouț. Totul într-o singură operație. Așa ceva nu s-a mai făcut niciodată. Și n-o spun deloc cu mândrie, ci dimpotrivă, cu o mare smerenie, pentru că operația asta a fost opera lui Dumnezeu. Eu n-am fost decât instrumentul Lui sau, cum s-ar zice, mijlocitorul“, mărturisea, în interviul amintit mai sus, profesorul Pesamosca.

Irina NASTASIU