Doar trei accidente în week-end, toate de la alcool

CarutaDoar trei accidente s-au produs sâmbătă și duminică în județ, toate pe fondul consumului de alcool.

În seara de 19 iunie 2016, la ora 19:10, polițiștii au fost sesizați despre faptul că, în timp ce un bărbat de 43 de ani, din Rediu, conducea un motociclu neînregistrat, pe strada Cireșilor, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut pe asfalt, rănindu-se grav. „În urma verificărilor efectuate la fața locului, a reieșit că bărbatul nu posedă permis de conducere, iar rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost pozitiv“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

*Beți, au căzut din căruțe

Tot duminică, în jurul orei 20, polițiștii rutieri au intervenit în soluționarea unui accident rutier produs pe strada Coborâșului din localitatea Tazlău. „Din primele cercetări, se pare că în timp ce un bărbat de 44 de ani conducea un atelaj cu tracțiune animală, într-o pantă a pierdut controlul asupra vehiculului și a căzut, accidentându-se ușor“, a precizat ofițerul de presă. Și în acest caz, etilotestul s-a „înverzit“.

La Țibucani, un alt căruțaș băut s-a accidentat în după-amiaza zilei de sâmbătă. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat de 58 ani, din Țibucani, conducea căruța pe strada Pomiculturii, calul s-a speriat și a smucit atelajul, iar bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut pe drum. „Conducătorul vehiculului se afla sub influența alcoolului, conform rezultatului pozitiv al testării alcoolscopice. În toate cazurile cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, a mai spus sursa citată.

Cristina IORDACHE