Doar 11 elevi de top la Evaluarea Naţională

elevi

* Cel mai bun copil din Neamţ- o elevă din Moldoveni

* 66,02% dintre candidaţi au promovat examenul

Evaluarea Naţională s-a încheiat cu un rezultat mai slab decât cel de anul trecut, proba de Limba şi literatura română fiind cea care le-a cam pus beţe-n roate absolvenţilor de clasa a VIII-a. Procentul de promovabilitate la nivelul întregului judeţ a fost de 66,02% înainte de contestaţii, în vreme ce anul trecut au reuşit să promoveze examenul 72% cu medii peste 5.

„Proba de Limba şi literatura română a departajat, practic, copiii buni, care au învăţat, faţă de restul elevilor. Au fost doar 11 medii de 10 în tot judeţul, cea mai strălucită fiind o elevă din comuna Moldoveni. La Matematică au fost 134 note de 10, în vreme ce la Română doar 34”, ne-a declarat Elena Laiu, inspector general şcolar adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ.

Elevii nemulţumiţi de note au putut, ieri, depune contestaţii. Săptămâna viitoare vom vedea care sunt rezultatele finale. Potrivit ordinului ministrului Educaţiei privind organizarea şi desfăsurarea EVALUĂRII NAŢIONALE pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul scolar 2013-2014 candidatul poate solicita comisiei judeţene să vadă lucrarea proprie numai după afisarea rezultatelor finale după contestaţii.

 

Geanina NICORESCU