La doi ani de la teribila zi în care eroul anticomunist Grigore Caraza a fost agresat pe banca din fața blocului unde locuia, soția sa, doamna profesoară Rodica Caraza, ne-a pus la dispoziție, cu amabilitate, o parte din scrisorile trimise familiei de neînfricatul luptător, în ultima parte a detenției sale (1970-1976).
Publicăm, în premieră, o parte din aceste epistole, într-un serial pe care ni-l dorim un modest omagiu adus celui ce și-a sacrificat întreaga tinerețe pentru ca noi să ne putem astăzi bucura de un strop de libertate. Deținutul se adresa, în general, familiei sale, mamei, tatălui și fraților: Alexandrina, Marioara, Gelu, Silvia și Olguța. Epistolele sunt străbătute, ca un fir roșu, de durerea sfâșietoare pe care condamnatul o purta în suflet, dar și de dorul de părinți, rude, prieteni și locurile natale. Doar o parte din scrisori ajungeau însă la destinație, restul fiind reținute de Securitate. La fel, cele mai multe din scrisorile trimise lui Grigore Caraza de către rudele sale nu mai ajungeau la destinatar: „În noua legislație era prevăzut ca deținuții politici să beneficieze de o carte poștală la un anumit timp, vorbitor, pachet de la familie, o carte de citit pe săptămână, precum și presă. De la lege însă și până la fapta în sine, era un drum tare lung. Foarte rar ajungea la deținut un ziar și, încă și mai rar, o carte. Despre pachete, nici vorbă! (…) În fond, deși dreptul meu era de a expedia 4 scrisori pe an, care de fapt erau cărți poștale, numai la două li se dădea curs și primeam răspuns, celelalte două fiind reținute“, mărturisește Grigore Caraza în „Aiud însângerat“. Pentru ca drepturile să-i fie respectate, condamnatul a fost nevoit să intre în greva foamei și a setei, despre care spunea că „este atât de chinuitoare, încât te topești și simți cum bucăți din tine se zdrobesc și trebuie aruncate afară, în special din gură și nas, care sunt complet uscate“.
Dar, să-l lăsăm pe Grigore Caraza să depene suferința și dorul de cei dragi, într-o scrisoare trimisă familiei pe data de 1 mai 1971, de la Aiud:
„Sărut pământul pe care l-am lăsat pustiu!“…
„Dragii mei,
E mult de când nu v-am scris. Între timp am primit scrisoarea dvs. de pe 22 martie și vizita lui Gelu pe 6 aprilie. Pentru amândouă vă mulțumesc și rămân adânc recunoscător. Era tot ceea ce-mi mai doream. Astfel, v-am văzut pe toți, am stat de vorbă cu toți, am văzut locurile dragi. Ce face mama, de care mi-e tare dor? Mata, tată? Dar Marioara? Ce fac Olguța, Alexandrina cu familia ei, Gelu cu ai lui, Silvia cu ai ei? Îmi pare foarte rău că Silvia are necazuri în familie. Spuneți-i cele cuvenite din partea mea, atât ei, cât și tuturor celorlalți din familie. Trăiesc sentimentul că, în afară de dvs., Gelu și poate Olga, nu mai exist pentru nimeni din ceilalți ai noștri. Poate este un fenomen normal și n-am dreptul să judec. Eu sunt relativ bine. Nu am nevoie de nimic și nici nu doresc nimic. Încă de mult timp am încetat să mai fumez și n-am de gând să reîncep. O scrisoare (c.p.) de va mai fi să-mi scrieți, vă rog să introduceți cât mai multe rânduri, măcar cum fac eu, și să-mi scrieți cât mai multe despre toți ai noștri și despre mama, de care observ că aproape nu-mi scrieți. Cât despre lucrurile mele, vă rog să aveți grijă să le aerisiți, să nu stea împachetate, și, așa cum v-a spus Gelu, să duceți la Alexandrina o parte din ele, de care voi avea nevoie. Geta, Nicu și Mihăiță ce mai fac? Mi-e tare dor de ei… Dar aș dori enorm să o văd pe Monica… Știe să zică «nene»? Și-acum închei. Pe toți vă îmbrățișez cu drag.
Sărut familia, sărut cunoscuții, sărut pământul pe care l-am lăsat pustiu!
Grigore“
Portretul unui erou
Grigore Caraza s-a născut pe 1 februarie 1929 la Călugăreni – Poiana Teiului, județul Neamț, fiind al cincilea fiu din cei șase ai familiei Ioana și Vasile Caraza. A fost deținut politic și simbol al rezistenței din județul Neamț. A executat 21 de ani de pușcărie politică, în penitenciarele de la Piatra Neamț, Bacău, Galata-Iași, Văcărești, Jilava, Târgu Ocna și Aiud și doi ani de domiciliu forțat. Între colegii săi de suferință s-au numărat Petre Țuțea, Istrate Micescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ion Petrovici, Dumitru Stăniloaie, Justin Pârvu, Dumitru Bejan sau Paulin Clapon.
Autorul „Aiudului însângerat“ a trecut la Domnul pe data de 10 noiembrie 2014, după cinci luni de suferință pe patul de spital. Moartea a fost cauzată nu de leziunile fizice și sufletești dobândite în perioada detenției, așa cum s-ar putea crede, ci de un act criminal, comis de un individ bolnav psihic.
Irina NASTASIU