Director nou la Căminul de Bătrâni Roznov

 director roznov

Psihologul Radu Nastasă este, de ieri, noul director al Căminului de Bătrâni Roznov. Cu modestie, nu a dorit să comenteze nimic despre această cotitură în cariera sa şi ne-a rugat să-i luăm un punct de vedere privind noul său statut chiar edilului care l-a învestit pe funcţie.

„Am luat această decizie după ce am studiat mai multe CV-uri. M-a impresionat portofoliul foarte bun al lui Radu Nastasă, şi am considerat că fac alegerea cea mai bună, mai ales că este şi psiholog”, ne-a declarat Ionel Ciubotaru, primarul oraşului Roznov.

Noua numire vine ca urmare a încheierii interimatului lui Radu Stanciu.

Întrebat ce aşteptări are de la noul manager, primarul Ciubotaru a subliniat că cea mai mare dorinţă a sa este ca vârstnicii din acest cămin să nu simtă schimbarea faţă de mediul familial, să beneficieze de îngrijirea cuvenită.

Căminul de bătrâni Roznov este în plină renovare, printr-un proiect european de extindere şi modernizare a locaţiei. Practic, după acest proiect, căminul de la Roznov va ajunge la condiţii de standard de hotel.

Investiţia totală este de 2,2 milioane lei din care, deja, constructorul a realizat cam o treime de lucrări. Căminul pentru Vârstnici din Roznov este una din cele 7 instituții similare din ţară create în locul micilor spitale desfiinţate acum 3 ani. Are 50 de locuri, toate ocupate, pe lista de aşteptare fiind, deja, peste 40 de vârstnici.

 

 

Geanina NICORESCU