În aceste condiții, la care se adaugă statutul în plan internațional pe care îl deține un anumit stat, politica externă este un factor fundamental pentru concordia internă. Pe parcursul tranziției spre democrație, încă neîncheiată la toți nasturii, în pofida direcției asumate ca membru al NATO și, din 2007, al UE, politica externă a României a plutit într-un con de umbră. Decomunizarea a pătruns greu și aici, poate chiar mai greu decât în alte structuri societale. O generație tânără s-a afirmat abia recent, iar din ea face parte inclusiv actualul Ministru de Externe, și e foarte probabil că, inclusiv pe latura guvernamentală, vom putea asista la manifestarea unui alt tip de politică externă. Nu despre aceasta vreau să discut, însă, în textul de față, ci despre startul pe care l-a luat președintele Klaus Iohannis în direcția politicii externe. Un prim semn a fost comanda făcută, la început de an, de către Administrația Prezidențială, pentru achiziționarea de bilete de avion cu destinații internaționale. Intră în fișa postului de președinte al României preocuparea pentru politica externă, așa că acesta este, din punctul meu de vedere, un semn de bun augur, după ani și ani în care am fost, ca stat, aproape invizibili în arena nu doar a relațiilor internaționale, ci și pe scena europeană.Întâlnirile pe care noul președinte le are, în aceste zile, atât cu oficiali ai UE, cât și cu cei ai NATO, precum și discuția cu subsecretarul de stat american Victoria Nulland sunt alte semne importante, de reviriment al politicii externe a României.
Și nici nu are cum să fie altfel. România are toate șansele de a fi percepută drept un stat cu un sistem politic stabil, după reculurile democratice din ultimii ani, cu o politică internă previzibilă, după ce a demonstrat, în calitate de membru al NATO, că este un partener pe care te poți baza. În contextul în care Rusia își manifestă din nou tendințele hegemonice și în care imprevizibilitatea situației din Ucraina reprezintă un pericol major pentru regiune, direcția politicii externe, așa cum o orientează Iohannis, stipulează clar apartenența noastră la spațiul euro-atlantic. O apartenență nu doar metaforică și fomală, ci asumată limpede ca politică de stat. Prezența României pe scena politică internațională ca partener credibil, cu orientare democratică, înseamnă nu doar recunoașterea unui rol pe care trebuie să ni-l asumăm, ceea ce ne oferă garanții de securitate, ci poate însemna, în timp, și beneficii economice, grație schimburilor globale. Cu o astfel de direcție în politica externă, putem spera că nu ne vom mai plânge de absența noastră ca stat care contează în Europa.
Prof.univ.dr. Daniel Șandru