* „Nu este vizată o persoană anume, vor fi controlaţi toţi”, spune George Lazăr
* Ieri după-amiază Parchetul Piatra Neamţ a făcut o primă descindere
Specialiştii din Corpul de control al Prefecturii Neamţ vor merge într-o acţiune de verificare la Serviciul de Înmatriculări Auto şi Permise. Prefectul George Lazăr a declarat că a semnat decizia de control în dimineaţa zilei de ieri, din cauza faptului că în spaţiul public şi la urechile sale au ajuns prea multe reclamaţii şi discuţii vizând diverse probleme de la acest serviciu.
Primul aspect vizat de control ţine de relaţiile de serviciu dintre angajaţii de acolo. „Am înţeles că sunt probleme între şef şi unii subordonaţi, între unii subordonaţi şi şef, sau doar între unii subordonaţi care au ceva de împărţit între ei. Controlul dispus de mine nu va viza o persoană anume, ci îi vizează pe toţi, de la şef de serviciu şi până la ultimul agent. Va fi verificată şi maniera de colaborare dintre ei, dar şi activitatea fiecăruia în parte”, a declarat prefectul George Lazăr. Acesta a mai adăugat că în paralel cu inspecţia dispusă de el, aşteaptă şi rezultatul controlului derulat la acelaşi serviciu în urmă cu o lună de zile de către o echipă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. „Când voi avea pe masă şi raportul echipei din prefectură, şi pe cel al ministerului, voi proceda în conformitate cu legea şi voi lua măsurile ce se impun. Dacă va fi cazul, voi sesiza inclusiv instituţiile specializate în cercetare penală”, a încheiat prefectul de Neamţ.
Instituţiile specializate s-au mişcat foarte repede şi, ieri după-amiază, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ au descins la sediul Serviciului de Permise Auto şi Înmatriculări. Anchetatorii au ridicat mai multe calculatoare şi documente.
Ultima descindere, în forţă, la Permise a fost făcută de DNA Bacău, iar desfăşurarea a inclus mascaţi, care au blocat activitatea serviciului timp de două zile. Au fost ridicate şi atunci calculatoarele şi braţe întregi de documente din fişetele angajaţilor, iar dosarul s-a soldat cu trimiterea unui singur om în judecată: agentul Stanciu Pardos care, e drept, a „ajutat” câteva persoane să devină şoferi.
Daniel VINCA
MAI= ministerul administratiei si internelor
toate bune si frumoase.se fac controale, dosare penale, DAR agentul Stanciu Pardos „care a “ajutat” câteva persoane să devină şoferi” , condamnat deja in prima instanta, este tot in functie! probabil l-au mai lasat sa faca ceva bani. oare prefectul „furtunos” stie?
Pt. Elena, cand faci afirmatii publice, verifica daca sunt reale. In dosarul 249/103/2013, aflat pe rolul Tribunalului Neamt, nu a fost condamnat decat numitul C.V. la 4 luni cu suspendare. Pentru ceilalti inculpati printre care si Pardos causa s-a disjuns si se judeca in continuare. Pentru informarea ta si a cititorilor.
PS. Ai auzit de prezumtia de nevinovatie?