*Mii de șomeri din Neamț vor beneficia de noile prevederi ale sistemului asigurărilor pentru șomaj
Mai sunt câteva zile până intră în vigoare modificările aduse Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și ocupării forței de muncă, unde sunt prevăzute noi beneficii pentru șomeri, respectiv creșterea cuantumului primelor de mobilitate. În plus, va fi introdusă prima de activare și mărirea subvențiilor acordate firmelor pentru angajarea șomerilor. Conform comunicatului de presă al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, prima de instalare se va acorda persoanelor înregistrate ca șomeri, care se vor angaja într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de cea în care își au domiciliul sau reședința și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia. Banii se vor da în două tranșe (50% data instalării și 50% după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare), iar cuantumul acesteia este diferențiat în felul următor: 12.500 lei pentru șomerii care se încadrează în muncă într-o altă localitate și își schimbă domiciliul sau reședința și 15.500 lei pentru șomerii care sunt însoțiți de membrii familiei și își schimbă domiciliul. În cazul în care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celălalt 3.500 lei. Dacă angajatorul sau autoritățile publice locale sau centrale asigură locuință de serviciu sau suportă cheltuielile aferente din fonduri proprii sau fonduri publice, șomerii care se încadrează primesc o primă de instalare de 3.500 lei, iar șomerii care sunt însoțiți de membrii familiei și care își schimbă domiciliul – 6.500 lei.
Persoanele care au locuință asigurată sau cheltuielile de cazare sunt suportate de angajator primesc prima de instalare într-o singură tranșă, chiar la data instalării. Finanțarea se acordă și persoanelor de cetățenie română care și-au exercitat dreptul la liberă circulație a lucrătorilor în Uniunea Europeană și Spațiul Economic European pe o perioadă de cel puțin 36 luni, în cuantumurile și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
*Prima de încadrare se va acorda, lunar, pentru o perioadă de 1 an
De prima de încadrare vor beneficia șomerii înregistrați care se angajează într-o localitate situată la o distanță mai mare de 15 kilometri de localitatea în care își au domiciliul stabil sau reședința. Cuantumul primei se calculează în funcție de numărul de kilometri (0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi) proporțional cu numărul de zile în care își desfășoară efectiv activitatea la angajator. Primele de mobilitate (de încadrare și instalare) se oferă persoanelor șomere care au domiciliul/reședința sau își stabilesc noul domiciliu/reședința în zonele prevăzute în Planul Național de Mobilitate. Acesta se aprobă și se actualizează prin hotărâre de Guvern. Planul de mobilitate va include comunitățile marginalizate cu grad 3 și 4 de sărăcie și arealele prioritare pentru dezvoltare asumate prin Memorandumul cu tema dezvoltarea unor programe integrate din fonduri europene și bugetul național pentru îmbunătățirea situației sociale și economice a locuitorilor din zonele pilot de intervenție Valea Jiului, zona Roșia Montană – Munții Apuseni și comunitățile marginalizate din Moldova (Iași și Vaslui).
*Modificările Legii nr. 76/2002 prevăd introducerea primei de activare
Șomerii înregistrați, care nu beneficiază de indemnizație de șomaj, pot primi o primă de activare de 500 de lei, neimpozabilă, în situația în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puțin 3 luni. Totodată, începând cu luna decembrie, angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenți ai instituțiilor de învățământ (indiferent de nivel) primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare tânăr încadrat, o sumă în cuantum de 900 lei. În cazul persoanelor cu dizabilități subvenția se acordă timp de 18 luni. De asemenea, firmele care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani, persoane cu dizabilități, șomeri de lungă durată, tineri NEET sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 900 lei, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni. Angajatorii care încadrează în muncă șomeri care, în termen de 5 ani de la data încadrării, îndeplinesc, conform legii, condițiile pentru a solicita pensia anticipată parțială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă (dacă nu îndeplinesc condițiile de a solicita pensia anticipată parțială), beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condițiilor respective, de o sumă în cuantum de 900 lei.
Toate aceste prevederi vor intra în vigoare în decembrie a.c., după aprobarea proiectului de Hotărâre de Guvern pentru modificarea Normelor de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Acest document se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, până în data de 23 noiembrie 2016.
V. ANDRIEȘ