Din acest an, microciparea cailor… pe bani

CAL

 Abia de se obişnuiseră deţinătorii de cai cu noile condiţii în care pot ieşi cu căruţa la drumul mare. Înţelegeau că e musai  să aibă calul microcipat şi cu paşaport în toată regula. A fost mai greu la început, dar când au văzut că n-au încotro,  s-au supus rigorilor. Mai ales pentru că toată aceste operaţiuni de identificare electronică a patrupedului nu scoteau nici un ban din buzunar. Plăteau amendă dacă n-aveau paşaport şi microcip la cal. Aşa că, de voie ori de nevoie,   s-au conformat. Dovadă că, la nivelul judţului Neamţ, în prezent, sunt 26.300 cai cu microcip şi paşaport.

Din acest an, ceva s-a schimbat în microciparea cailor. Dar şi obţinerea paşaportului. Ambele costă! Până acum erau suportate de la bugetul statului.  E drept că şi acum statul contribuie şi el la aceste operaţiuni, dar în limita bugetului. Unde o fi limita… Cheltuielii sunt împărţite în trei. Din bugetul ANSVSA  se alocă pentru tipărirea formularelor de identificare şi înregistrare a ecvideelor, în limita bugetului aprobat. Din bugetul ANARZ  se plăteşte întocmirea, eliberarea şi expedierea paşapoartelor pentru ecvidee, administrarea bazei naţionale de date pentru ecvidee, softul şi mentenanţa softului, echipamentele necesare pentru administrarea şi asigurarea funcţionalităţii bazei naţionale de date pentru ecvidee. Deţinătorul calului  suportă costurile microcipului, manoperei de identificare şi înregistrare, precum şi costul paşapoartelor duplicat şi înlocuitor.

La cât se va ridica preţul microcipului şi paşaportul cailor, râmâne de văzut.Microciparea mâzului se face obligatoriu până la împlinirea vârstei de 6 luni.

Tina CONDREA