Diferiţi, dar egali / Elevi şi profesori fac voluntariat la şcoala „V. Alecsandri”

diferitiegali 006

Pornind de la motto-ul  „Fiecare copil contează”, la şcoala Vasile Alecsandri din Roman treizeci şi cinci de cadre didactice şi un grup de 18 elevi din clasa a VII fac voluntariat în programul after shool pentru proiectul  „Diferiţi dar egali”. Proiectul se derulează de câteva luni şi sunt înscrişi 19 elevi din clase diferite din şcoală, care au dificultăţi de învăţare, iar trei  dintre aceştia fiind diagnosticaţi cu autism. Toţi aceşti copii frecventează orele de curs din cadrul unităţii de învăţământ, iar după terminarea orelor merg într-o sală din şcoală unde sunt îndrumaţi pentru lecţii şi ajutaţi atât la teme cât şi la integrarea lor în colectivul clasei şi în societate.  „Am început acest proiect pentru a veni în sprijinul copiilor care frecventează cursurile la noi şi care au cerinţe speciale de educare. Am găsit sprijin la cadrele didactice din şcoală, care prin rotaţie fac voluntariat după ore şi ni s-au alăturat de aproape două luni şi câţiva elevi din clasa a VII-a” a precizat directorul şcolii romaşcane, Maria Campău. Aceasta este mulţumită de evoluţia elevilor care sunt în programul de învăţare şi se gândeşte să îi recompenseze la final de an şcolar atât pe copiii cât şi pe voluntari cu o excursie în vestul ţării. Doi dintre elevii voluntari ai şcolii „Vasile Alecsandri”, care vin lunea la aceşti copii cu probleme speciale sunt entuziasmaţi de ceea ce fac şi ar dori să continuie şi anul viitor acest proiect. „Vin în fiecare luni, după ore, să îi ajut la teme pe doi dintre elevi şi sunt foarte încântat câ îi pot îndruma la lecţii”, a declarat Cosmin Lăpuşneanu, elev în clasa a VII-a. Colega sa, Mădălina Huşanu mărturiseşte că e singură la părinţi şi a prins drag de una din fetiţele cu care face săptămânal teme. „Părinţii sunt de acord cu acest program de voluntariat. Am venit din proprie iniţiativă pentru a ajuta un copil care acasă nu are sprijin în acest sens” ne-a spus, zâmbind şi mulţumită Mădălina.  În permanenţă, alături de  cadrele didactice, cu aceşti copii lucrează şi profesorii de sprijin din instituţie, care îi ajută să îşi depăşească temerile şi alte probleme ce ţin de integrare sau de înţelegere. Cei 19 elevi din cadrul proiectului „Diferiţi dar egali” rămân după ore într-o sală de curs, la prânz servesc masa care le este adusă de o firmă de catering din Roman, şi, după o scurtă pauză îşi încep temele, fiind ajutaţi aşa cum spuneam de profesorii din şcoală şi de câţiva elevi-voluntari care vin fără să fie recompensaţi de altceva decât de rezultatele şi capacitatea de integrare a fiecăruia dintre cei 19 copii care au cerinţe speciale de învăţare.

 

Acest proiect se va derula până în iunie, odată cu închiderea anului şcolar, urmând ca în noul an de învăţământ să fie reluat în funcţie de solicitările existente şi de fondurile disponibile pentru masa acestora.

D. VASILIU