Diana Ţigănaşu, campioană naţională de juniori I

Atleta pietreană, Diana Ţigănaşu, şi-a trecut în cont încă un titlu naţional, după ce s-a clasat pe primul loc în proba de aruncare a greutărţii, la Campionatele Naţionale de atletism în sală, rezervate juniorilor I, care au avut loc la finele săptămânii trecute în complexul sportiv „Lia Manoliu” din capitală. La întrecerile de la Bucureşti, sportiva de la CS Ceahlăul Piatra Neamţ a reuşit o performanţă de 14 metri şi 12 centimetri, cu bila de 4 kilograme, din ultima încercare, rezultat care i-a adus în final locul întâi. Eleva antrenorului Dan Cojocaru a obţinut un rezultat cu un metru şi 16 centimentri mai bun decât sportiva care s-a situat pe locul al doilea, Florentina Gheorghe, de la CS Petroenerg, care a aruncat 12, 96 metri. Pe treapta a treia a podiumului s-a clasat Maria Chidriş, de la LPS Cluj Napoca, care a avut o aruncare ce a măsurat 11,52 metri. În finala la greutate au fost prezente 9 atlete, fiecare a beneficiat de câte 6 aruncări, Diana Ţigănaşu a avut a patra aruncare ratată, iar 14,12 metri a fost realizată din ultima încercare. Rezultatul de la naţionalele de juniori I este unul foarte bun pentru atleta în vârstă de 17 ani, ţinând cont că ea este încă junioară II. „Este o performanţă frumoasă pentru Diana şi, aşa cum am mai zis, pentru această perioadă, orice aruncare peste 14 metri cu bila de 4 kg este un rezultat foarte bun. Diana progresează de la concurs la concurs, a concurat bine şi la aceste naţionale, şi este într-o formă sportivă destul de bună. O felicit şi îi urez succes şi pentru competiţiile următoare”, a declarat antrenorul Dan Cojocaru, care în aceste zile se află alături de sportivă la lotul naţional de la Bucureşti. Diana Ţigănaşu va începe zilele acestea şi antrenamentele la disc, deoarece la finele săptămânii încep campionatele naţionale în aer liber, de seniori, tineret, juniori I şi II, în pruba de aruncare a discului.

Lenuţa Burueană, locul 4 la Jocurile Balcanice

Lenuţa Burueană, de la CS Ceahlăul Piatra Neamţ, s-a clasat pe locul 4 în proba de aruncare a greutăţii, la Jocurile Balcanice de atletism, rezervate seniorilor, care au avut loc la finele săptămânii trecute în capitala Serbiei, Belgrad. Eleva antrenorului Dan Cojocaru a aruncat 15 metri şi 81 de centimentri, rezultat care în final nu i-a permis să urce pe podium. Din păcate, atleta pietreană face parte dintr-o generaţie destul de puternică în aceste discipline ale atletismului, în condiţiile în care la ora actuală, în Europa, sunt multe atlete de mare valoare, în special din ţările ex-sovietice şi ex-iugoslave, sau Germania şi ţările nordice. Aşa s-a întâmplat şi la concursul de la Belgrad, unde Lenuţa Burueană a fost întrecută de sportive din fostul spaţiu al URSS sau al Iugoslaviei. Atleta de la CS Ceahlăul a revenit duminică seară în ţară, rămâne să se pregătească în continuare la Bucureşti, pentru că la finele săptămânii va concura, pentru prima dată în carieră, la un Campionat European de seniori, care va avea loc tot în capitala Serbiei. Lenuţa Burueană este încă la categoria tineret, dar a obţinut deja mai multe titluri naţionale la seniori. „Rezultatul Lenuţei este unul bun, însă nu a fost de ajuns pentru a obţine o performanţă mai bună decât locul 4. Are o concurenţă serioasă în Europa, sunt atlete valoroase care aruncă mai bine şi deocamdată nu le poate depăşi. Consider că Lenuţa va ajunge la o maturitate sportivă în următorii 2 sau 3 ani, pentru că are fizic şi potenţial şi cred că poate ajunge la performanţe de 18 sau 19 metri. Cred că atunci va putea să domine şi concursurile de afară, mai este de muncit, însă important e faptul că se află pe un trend ascendent. Vom vedea ce va fi acum la europene, e primul ei astfel de concurs din carieră, va fi o luptă acerbă, vin şi atletele din Germania şi va fi foarte greu, dar noi sperăm la un rezultat bun”, a spus antrenorul Dan Cojocaru.

Handbal

Victorie mare şi frumoasă pentru HCF

HCF Piatra Neamţ – CS Buzău 28-27 (17-13)

Handbalistele de la HCF Piatra Neamţ au reputat una dintre cele mai frumoase victorii din actuala stagiune a diviziei A, după ce s-au impus la limită, scor 28-27, în confruntarea de pe teren propriu cu CS Buzău, în etapa cu numărul 17. Succesul realizat duminică este cu atât mai frumos pentru tânăra formaţie pietreană, cu cât a fost obţinut în faţa unui adversar redutabil din seria A, fost component de Ligă Naţională, şi care până la duelul cu HCF avea doar două eşecuri în campionat. Elevele lui Dan Valentin le-au surprins pe fetele de la Buzău printr-un joc aproape perfect, atât în faza de apărare cât şi în atac. În consecinţă, gazdele au început bine partida, au condus încă din start, iar după primele 30 de minute aveau un avantaj de 4 goluri, scor 17-13. În partea a doua, handbalistele de la Buzău au încercat să revină, s-au apropiat periculos, însă finalul a fost gestionat bine de Rotaru şi compania, obţinând în cele din urmă o victorie meritată şi muncită cu 28-27, în faţa echipei de pe locul al treilea. Golul care a adus victoria formaţiei pietrene a fost marcat de Simona Miron în ultimele secunde. De altfel, HCF ne-a obişnuit în actuala stagiune cu victorii în faţa formaţiilor din prima parte a clasamentului şi, după succesul de duminică, a ajuns la 25 de puncte şi a urcat pe poziţia a şaptea în ierarhia seriei A. PentruHCF Piatra Neamţ au marcat Dorneanu şi Molnar câte 7 goluri, Rotaru 5, Balint şi Miron câte 4 goluri, şi Creangă un gol. Runda viitoare, fetele de la Piatra Neamţ vor avea o misiune foarte grea în deplasarea de pe terenul lui Dinamo Bucureşti.

Rezultate, etapa XVII

HCF Piatra Neamţ – CS Buzău 28-27 (17-13)

Ştiinţa Bacău – Activ Plopeni 27-26 (14-14)

CSU Târgovişte – Şc. 181 Bucureşti 30-30 (17-17)

Spartac Bucureşti – CSM II Bucureşti 19-41 (7-19)

Rapid Bucureşti – SCM Piteşti 36-23 (18-10)

CNOT Iaşi – Ştiinţa Bucureşti 27-37 (17-19)

Neptun Constanţa – Dinamo Bucureşti 24-32 (12-18)

Clasament

1.Rapid Bucureşti  16  16  0  0  592-314  48p

  1. Dinamo Bucureşti 17 16  0  1  578-344  48p
  2. CS Buzău 17 14  0  3  604-493  42p
  3. CSM II Bucureşti 17 10  1  6  516-436  31p
  4. SCM Piteşti 16 10  1  5  490-455  31p
  5. Ştiinţa Bucureşti 17 10  0  7  492-464  30p
  6. HCF Piatra Neamţ 16 8  1  7  449-461  25p
  7. Neptun Constanţa 16 8  0  8  437-468  24p
  8. Ştiinţa Bacău 17 6  2  9  442-502  20p
  9. Şc. 181 Bucureşti 16 5  3  8  482-536  18p
  10. Activ Plopeni 17 4  1  12  428-502  13p
  11. CSU Târgovişte 16 1  1  14  393-554  4p
  12. CNOT Iaşi 16 1  0  15  409-572  3p
  13. Spartac Bucureşti 16 1  0  15  336-547  3p