Dezmăț într-un local din Tarcău, filmări analizate de polițiști

În incinta unui local frecventat de tineri, din Tarcău, au fost desfășurate acte de exhibiționism, în noaptea de 12 spre 13 mai, și s-au mimat acte de natură sexuală, fapte ce derivă din materialele foto și video apărute în mass-media, informează IPJ Neamț. Polițiștii Secției 12 Bicaz au fost sesizați pe 17 mai cu privire la desfășurarea actelor de exhibiționism petrecute la Tarcău și, întrucât faptele menționate s-au petrecut într-un spațiu public, oamenii legii au demarat cercetări asupra organizatorului localului, un tânăr de 21 de ani, din Bicaz.
“Cercetările sunt continuate sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, au subliniat reprezentanții IPJ Neamț.
Geanina NICORESCU