Prefectul județului Neamț, Niculina Dobrilă, a participat miercuri, 7 septembrie a.c., la dezbaterea publică privind beneficiile proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți“, proiect finanțat de Guvernul României printr-un împrumut rambursabil de 50 milioane euro, acordat de Banca Mondială, și un ajutor financiar nerambursabil de 5,5 milioane dolari, acordat de Fondul Global de Mediu. Consiliile județene și cele locale implicate în proiect asigură o cofinanțare în procent de până la 5% din valoarea investițiilor.
Evenimentul a fost organizat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), cu sprijin din partea Instituției prefectului, și face parte din campania de conștientizare publică privind bunele practici în domeniul controlului poluării cu nitriți și măsurile imediate de finanțare nerambursabilă pentru reducerea poluării cu nitrați pentru beneficiari din mediul public și privat, active în anul 2016.
Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți“ este demarat de MMAP din anul 2008, în vederea conformării comunităților locale cu prevederile Directivei Nitrați, având ca scop, în principal, reducerea pe termen mediu și lung a poluării cu nutrienți a apelor și solului. Proiectul a fost extins și pentru perioada 2016-2022, prin semnarea în luna martie a.c. a unui nou acord între Guvernul României și Banca Mondială.
Până în prezent, la nivel național, prin acest proiect au fost realizate investiții pentru aproximativ 86 de localități – platforme comunale și individuale de depozitare a gunoiului de grajd, echipamente de lucru aferente platformelor, sisteme de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate, instalație pilot pentru producerea biogazului, plantare de fâșii de vegetație forestieră cu rol de protecție și reabilitare pășuni, achiziționarea de echipamente specifice de monitorizare a calității apei.
În județul Neamț, 3 comune au beneficiat de investiții prin acest proiect: Bodești – platformă, Dumbrava Roșie – platformă și plantări de vegetație forestieră și Gherăești – platformă.
„Prezența la această dezbatere a unui număr mare de beneficiari denota interesul pentru problematica de mediu, una dintre cele mai sensibile exigențe la care România trebuie să răspundă în calitate de stat membru al UE. Proiectul este cu adevărat ambițios și și-a demonstrat, până acum, pe deplin utilitatea, respectându-și angajamentele făcute atât autorităților cât și beneficiarilor direcți, fiind un excelent exemplu despre ceea ce numim proiect integrat, pentru că se adresează direct comunităților locale și abordează 4 teme aflate in legătură directă: mediu, agricultură durabilă, salubritate și educație ecologică. Prin oportunitățile oferite de această finanțare, comunitățile locale au rezolvat probleme stringente de mediu și au creat plus valoare în comunitate, prin realizarea de investiții și creare de locuri de muncă în diferite domenii. O componentă deosebit de importantă a proiectului a constituit-o activitatea de informare și conștientizare a populației, pentru că știm cu toții că la capitolul educație, mai ales ecologică, mai sunt multe de făcut“, a spus în intervenția sa prefectul Niculina Dobrilă.
La întâlnire au fost prezenți directorul Unității de Management a Proiectului din cadrul MMAP alături de echipa de asistență tehnică, iar de la nivelul județului Neamț au fost prezenți aproximativ 100 de participanți – primari, reprezentanți ai Consiliului Județean, reprezentanți ai serviciilor publice deconcentrate interesate de domeniu, reprezentanți ai societății civile, fermieri.
Daniela SAVU