Deţinere ilegală de armă

Poliţiştii de la Horia au descins, în ziua de 2 octombrie, la locuinţa unui tânăr de 29 de ani, care deţinea o armă neletală cu bile de cauciuc. Oamenii legii aveau informaţii despre faptul că persoana respectivă „se joacă cu focul” şi l-au încolţit.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că persoana deținea permis de port armă, însă documentul era expirat din luna februarie a acestui an. Totodată, tânărul nu putut face dovada provenienței armei, fapt pentru care aceasta a fost ridicată de polițiști. Ca urmare a constatărilor efectuate a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor si munițiilor, nedepunerea armei si muniției la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea permisului de arma”, a precizat inspector Elena Bulgărea, purtător de cuvânt la IPJ Neamţ.
Geanina NICORESCU