680 de tineri, membri ai Asociației Tineretul Ortodox Român (ATOR) și ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români Iași (ASCOR), au participat, în perioada 21-24 iulie, la cea de-a VII-a ediție a taberei de la Nemțișor, eveniment organizat de Arhiepiscopia Iașilor.
Tema din acest an a evenimentului a fost „Despre prietenie sau cum să nu călătorești singur“, în mijlocul tinerilor fiind prezent, sâmbătă, și IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a oficiat Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți.
Activitățile taberei s-au desfășurat în aer liber și au constat în jocuri, activități de echipă, sesiuni, ateliere, conferințe, vizionări de film, momente artistice, activități sportive, pelerinaje și participarea la Sfânta Liturghie.
Prezent la rândul său în mijlocul tinerilor, părintele protosinghel Nicodim Petre, consilier în cadrul Sectorului de misiune, statistică și prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor, a subliniat rolul pe care Biserica îl are în creșterea și educarea tinerilor: „Chiar dacă pare o joacă câteodată, activitatea cu tinerii este o lucrare a Bisericii în care ei sunt invitați să-L cunoască pe Dumnezeu și să nu-L uite niciodată, și, cunoscându-L, să-L împărtășească și în familiile lor și la prieteni. După cum spunea cineva, un drum care nu duce la Biserică, nu duce nicăieri; un drum care nu duce la întâlnirea cu Dumnezeu cel nemuritor, Care are puterea să ne facă și pe noi nemuritori în veșnicia Sa, nu duce nicăieri“, a spus părintele Nicodim Petre.
Între atelierele puse la dispoziția tinerilor s-au numărat cele de origami, foto, gătit sau tâmplărie, programul taberei fiind gândit sub forma unei „scări“, menite să ajute tinerii să se deschidă unii față de ceilalți, să se cunoască mai bine atât pe ei, cât și pe ceilalți prieteni din grup, pentru a-și răspunde la întrebările legate de temă.
Provocarea lansată anul acesta de organizatori a fost redactarea, de către participanți, a unui eseu sau compunerea unei poezii care să descrie experiența trăită în edițiile trecute. Cei aflați pentru prima dată la Nemțișor au avut sarcina de a aborda tema din acest an a evenimentului, la finalul taberei câștigătorii concursurilor fiind premiați.
Irina NASTASIU