Despre presă și libertatea de expresie

04/05/2015

EDITORIAL_887164651Pentru că ieri a fost Ziua Internațională a Presei și pentru că, de curând, a devenit disponibil și cel mai recent raport al Freedom House, care monitorizează evoluția democrațiilor în plan global (https://freedomhouse.org/sites/default/files/01152015_FIW_2015_final.pdf),  constat că e o bună oportunitate pentru a pune în discuție importanța presei pentru împlinirea uneia dintre libertățile esențiale în existența unei democrații, și anume libertatea de expresie. În dezbaterile privind această chestiune, democrația este, de regulă, analizată pe două coordonate: aceea a gradului de participare a cetățenilor la luarea deciziilor de interes public și aceea a posibilității ca aceștia să conteste deciziile guvernamentale eronate pentru comunitate. În funcție de aceste două coordonate, apreciază specialiștii în problematica democrației, putem defini o societate ca fiind pluralistă sau, dimpotrivă, nedemocratică. Combinând cele două coordonate, aceștia observă că putem identifica, în cazul evoluției din ultimele două sute de ani a statelor moderne, posibilitatea existenței a patru tipuri de regim politic: cele în care cetățenii nu sunt implicați în procesul de luare a deciziilor și nici nu pot contesta deciziile proaste ale guvernanților; cele în care cetățenii, deși sunt consultați cu privire la deciziile importante pentru comunitate, nu au dreptul de a le contesta pe cele eronate; cele în care, în pofida existenței posibilității de a contesta deciziile proaste ale politicienilor, cetățenii nu sunt consultați cu privire la acest proces; cele în care, în același timp și sub același raport, cetățenii sunt implicați în jocul de luare a deciziilor și au și posibilitatea de a se opune deciziilor eronate. În mod evident, ultimul tip de regim politic este cel de orientare democratică, așa cum înțelegem să îl circumscriem în contemporaneitate. Adică, un tip de organizare socială și politică în care membrii comunității participă, nu doar prin vot, ci și prin alte mecanisme, formale ori informale, de consultare, la luarea deciziilor de interes public, având în același timp posibilitatea de a se opune unor politici guvernamentale care contravin interesului public.

Ambele coordonate sunt importante, dar, sub aspectul evoluției unei democrații până la a fi puternic înrădăcinată în „solul” unei societăți, prima se poziționează a fi aceea a contestării sau a opoziției. Deloc întâmplător, în una dintre cele mai consolidate democrații occidentale, aceea a Marii Britanii, se utilizează formula „Her Majesty Opposition”, pentru a sublinia că în politica democratică nu doar majoritatea parlamentară ce susține Guvernul este importantă, ci și Opoziția. Contestarea deciziilor greșite luate de politicieni nu s-ar putea realiza, însă, în lipsa aportului presei și, tocmai din acest motiv, instituțiile media au reprezentat întotdeauna suportul principal al unei asemenea atitudini civice esențiale pentru existența și pentru rezistența unei democrații autentice. Ca atare, se poate constata că „marca” fundamentală a libertății de expresie este dată, în societățile democratice, de către instituțiile de presă. Pentru ca acestea să poată suporta atât democrația ca atare, cât și libertatea de expresie căreia îi este subîntinsă posibilitatea de a face opoziție, este necesar, însă, ca sursele de informare a cetățenilor cu privire la ce și cum fac politicienii să fie alternative. Altfel spus, într-o democrație veritabilă nu contează „cât” de multe instituții media există, ci dacă acestea transmit nu doar un același mesaj al puterii politice, ci și pe cel al opoziției. Revenind, în final, la cel mai recent raport al Freedom House, România stă foarte bine, fiind calificată drept o „țară liberă”, chiar dacă nu este considerată, încă, o democrație consolidată, ci o democrație electorală. E un semnal încurajator, iar acest statut se datorează, în primul rând, presei și  exersării libertății de expresie.

Dan Misăilă