Scriu aceste rânduri inspirat de aducerea aminte a unei discuții, avute acum vreo 20 de ani, cu primarul orașului Saintes din Franța. Era chiar după câștigarea alegerilor locale de către forțele de stânga al cărui reprezentant era. Fiind primit la Primărie, la o întâlnire cu toți noii consilieri locali, l-am întrebat – la o cupă de șampanie – pe cine schimbă din structurile primăriei și a instituțiilor locale subordonate acestora. Mi-a răspuns tranșant: doar pe șeful de cabinet al vechiului primar, el venind cu propriul său șef de cabinet. Mirat, l-am întrebat cum e posibil. A spus că e ceva absolut normal, întrucât toți funcționarii și directorii de instituții sunt „funcționari de stat“, oameni de specialitate care și-au ocupat posturile nu ca urmare a apartenenței de partid, ci reprezentând cei mai performanți specialiști în domeniu. Și acești oameni – directori, funcționari etc. – nu au dreptul să facă parte din vreun partid politic!
Mare minune și mă gândeam că acesta va fi și drumul României! L-am întrebat dacă eu, ca filolog, pot să ocup un post de contabil. A râs prietenește și m-a întrebat dacă la noi, în România, ai dreptul să conduci mașina fără să ai carnet de șofer sau dacă, fiind profesor de limbi străine, poți fi directorul Băncii Naționale…
Dar să revenim la ale noastre…
De când a început migrația masivă a unor populații din Orient spre țările spațiului Schengen, s-a creat psihoza „islamizării“ Occidentului dezvoltat economic. Și normal, cu un nivel de trai mult superior cohortelor ce au invadat Europa. Oamenii simpli își pun întrebarea de ce sutele de mii de afgani, libanezi, sirieni etc. ocolesc Bulgaria sau România și se înghesuie la granițele maghiare.
Acest fenomen nu are nimic de a face cu intenția României de a construi cea mai mare moschee din Europa. Colportarea acestei idei este o manipulare grosolană. „Migratorii“ nu vor să vină și să se stabilească în România sau Bulgaria pentru simplul motiv că aceste state sunt deja, metaforic vorbind, islamizate. Pentru că „islamizarea“ nu înseamnă nicidecum practicarea unei religii, ci a căpătat sensuri și conotații noi: „dictatură“, „legea celui mai tare“, „sărăcie“, „lipsa libertăților umane fundamentale“.
Voi explica această percepție populară cu rugămintea ca guvernanții și factorii noștri politici să nu se supere. Mira-m-aș…
România va avea în 2016 parte de alegeri locale. Este semnalul începerii unui „jihad“ de partid și de stat. Se vor produce trădări, va fi o luptă pe viață și pe moarte pentru și o revărsare de ură a unora împotriva altora. Populația nu va fi îndemnată să voteze nici pe cei mai buni, nici pe cei mai deștepți, ci „oameni de partid“. Care, „volens-nolens“, sunt specialiști în orice domeniu de activitate: economie, învățământ, cultură, medicină, finanțe, bănci etc. Prima măsură a celor care vor câștiga alegerile va fi să schimbe pe toți oamenii puși de cei învinși în funcții de conducere în toate sectoarele de activitate din primării, consilii locale, județene, în AGA societăților de stat etc. Nu mai est bun contabilul șef, să zicem UNPR-ist, ci cel PSD-ist. Nu mai este bun coregraful PNL, ci cel PMP. Nu mai este bun șoferul PPDD, ci doar cel UDMR etc. Din experiența anilor trecuți s-a demonstrat că „jihadul de partid și de stat“ în urma alegerilor au schimbat și femeile de serviciu din instituțiile statului.
„Meritocrația“, „specializarea“, „studiile“ sunt doar vorbe de campanie, în rest rămânem la ce spunea Eminescu (oare câți politicieni îi cunosc opera?): „N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliți/ În aplauzele grele a canaliei de uliți,/ Panglicari în ale țării, care joacă ca pe funii,/ Măști cu toate de renume din comedia minciunii?/ Au de patrie, virtute, nu vorbește liberalul,/ De ai crede că viața-i e curată ca cristalul?“
În definiția dicționarelor de tot felul și din toată lumea „jihad“, termen de origină engleză, se traduce prin „efort“, „luptă“, „război sfânt“ împotriva „necredincioșilor“. Și alegerile din 2016 nu vor fi decât, ca și celelalte de până acum, un război sfânt de stăpânire a României, această bogată „grădină a Maicii Domnului“, cum inspirat o numea Papa Ioan Paul II în 1999.
Prof. C.H. ALUPULUI RUS