Descinderi cu mascaţi pe Valea Muntelui

* 33 de persoane au fost duse la audieri, printre care şi oameni de afaceri din Harghita

* Anchetatorii au confiscat 200 mc de lemn şi au ridicat saci întregi cu documente contabile de la 12 firme de prelucrare a lemnului

Zeci de poliţişti şi jandarmi au descins, ieri, la 34 de adrese din Neamţ şi două în Harghita, unde procurorii DIICOT Neamţ au dispus percheziţii. Au fost răscolite atât locuinţele celor suspectaţi de implicare în mafia lemnului din zona Grinţieş, cât şi gaterele din patru comune de pe Valea Muntelui şi din judeţul Harghita. „S-au efectuat 36 de percheziţii la domicilii şi la sedii de firmă şi puncte de lucru în vederea obţinerii materialului probator şi au fost aduse la sediul DIICOT pentru audieri mai multe persoane, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale care se impun faţă de acestea”, a spus Cezar Talpău, şeful DIICOT Neamţ. S-au făcut descinderi în comunele Grinţieş, Ceahlău, Poiana Teiului şi Borca, dar nu toţi cei pentru care existau mandate au fost găsiţi, unii reuşind să scape cu fuga când au auzit că a venit poliţia.

Este a doua mare acţiune din zona Grinţieşului, după cea din septembrie 2012, care întregeşte ipoteza că mafia lemnului acţiona pe toată Valea Muntelui. Până aseară fuseseră audiaţi 25 din cei 33 de suspecţi aduşi la sediul DIICOT Neamţ şi deocamdată nu se vor face reţineri sau propuneri de arestare, cel puţin până nu se adună tot probatoriul. Acuzaţiile pentru care vor răspunde indivizii sunt tăiere ilegală de arbori şi evaziune fiscală, 12 dintre cei aduşi de mascaţi la audieri fiind oameni de afaceri, patroni de gater şi administratori de firme de exploatare a materialului lemnos. De la locurile în care s-au făcut percheziţiile s-au adus, la Piatra Neamţ, saci întregi de documente contabile şi au fost confiscaţi 200 metri cubi de material lemnos, din care 175 mc buşteni nemarcaţi şi restul cherestea.

„Este o cantitate foarte mare, având în vedere că tocmai a fost Paştele şi nu a riscat nimeni să stea cu lemnul nemarcat în gater, ceea ce înseamnă că întreaga cantitate a fost tăiată într-o singură zi, acuma după Paşte”, a spus unul dintre anchetatori. Urmează ca evidenţele contabile să fie verificate şi comparate cu ce s-a găsit ieri în teren, împreună cu lucrătorii Direcţiei Silvice Neamţ. Apoi, s-ar putea contura o valoare a prejudiciului.

Dosarul de acum se adaugă celuilalt, în care iniţial au fost 29 de suspecţi. Primii 18 au fost trimişi în judecată, cauza fiind pe rolul Tribunalului Neamţ. Miercuri, poliţiştii din Grinţieş, Valentin Todirică şi Ştefan Măcărescu, pădurarul Paul Caraze de la Ocolul Silvic Poiana Teiului şi gateristul Dumitru Galanton au fost eliberaţi. DIICOT Neamţ a făcut, însă, recurs şi urmează ca acţiunea să fie judecată săptămâna viitoare la Bacău. În acest dosar se vorbeşte de un prejudiciu de 360.000 lei produs prin tăierea ilegală a 900 de arbori nemarcaţi, din cei valoroşi, care imediat au fost vânduţi către firme din Constanţa, Bucureşti, Argeş, Bacău sau Teleorman.

Al doilea dosar, aflat încă în lucru, vizează alte 17 persoane, printre care primarul de Grinţieş, Vasile Alexandroaia, şi secretarul primăriei, Iosif Creţu. Aceştia nu figurează, însă printre suspecţii aduşi ieri la audieri. „Eu nu ştiu nimic de nici o percheziţie, astăzi (n.n. – ieri) am avut treabă la primărie, am fost şi la Piatra Neamţ şi nu ştiu decât ce-am auzit şi eu, din vorbe”, spune primarul Vasile Alexandroaia. „Din septembrie anul trecut şi până acum nu am mai fost citat la audieri, şi nici acum nu m-a căutat nimeni, nu am nici o legătură cu aceste percheziţii. Oricum, eu nu am făcut nici o ilegalitate, în toată viaţa mea nu am decât o amendă de circulaţie, nu mă simt vinovat cu nimic, nu am făcut altceva decât să aplic nişte hotărâri judecătoreşti”.

Anchetatorii au arătat cum gaterişti şi deţinători de firme profilate pe exploatarea şi comercializarea materialului lemnos împreună cu poliţiştii, cu pădurarii şi cu autorităţile locale din zonă au „colaborat” extrem de profitabil pentru a valorifica exemplarele deosebite din pădurile deţinute de localnici. Ba, ca să le fie mai uşor, gateriştii au cumpărat pădurile de la proprietari şi au început să taie ce era mai frumos, nemarcat desigur. Aveau ajutorul considerabil al poliţiştilor, care îi anunţau când venea Silvicul în control, îi îndrumau pe rute pe care echipajele de poliţie nu patrulau şi aveau chiar sprijinul pădurarilor care le făceau rost de documente de transport sau de intrare în contabilitate. Din acest dosar, instanţa a condamnat, deja, pe 11 dintre inculpaţi, printre care cinci patroni de firme care au cumpărat lemn de la Grinţieş şi au plătit prejudiciul produs prin evaziune fiscală, tăietorii de lemne, dar şi pe suceveanul Benone Moroşanu, care a deschis un gater la Grinţieş, cel considerat de procurori drept iniţiatorul grupării infracţionale, alături de gateristul Dumitru Galanton.