Derby la Răuceşti

poza borca2
Runda a 11-zecea, care se va disputa astăzi şi mâine, propune mai multe meciuri interesante în liga a patra la fotbal. Derbyul etapei va avea loc la Răuceşti, acolo unde Speranţa din localitate va primi vizita celor de la Bradul Borca. Înaintea partidei directe, cele două echipe îşi împart locurile patru şi cinci, ambele cu 21 de puncte, dar despărţite de golaveraj. Speranţa a pierdut etapa trecută, 1 – 2, la Horia, în timp ce Bradul a cedat cu 0 – 3 întâlnirea de acasă cu Voinţa Ion Creangă. Oaspeţii de la Borca speră la un rezultat pozitiv la Răuceşti. „Sperăm să obţinem un rezultat bun la Răuceşti şi să ne menţinem acolo sus, în primele patru locuri. Obiecitvul nostru este să mergem la turneul play off”, a spus căpitanul oaspeţilor, Florin Samuilă. Tot în runda a zecea se mai joacă partidele: Moldova Cordun – Spicul Tămăşeni, Energia Pângăraţi – Siretul Doljeşti, Voinţa Ion Creangă – LPS Roman, Viitorul Podoleni – Victoria Horia şi Bradul Roznov – Viitorul Săbăoani.
Tot duminică se dispută şi partidele etapei a noua în cele două serii din liga a cincea, după următorul program. Seria est: Biruinţa Gherăeşti – Recolta Icuşeşti, Voinţa Boteşti – Voinţa Dochia, Viitorul Ruginoasa – Arsenal Văleni, Spicul Bozieni – Zimbrul Pânceşti şi Voinţa Valea Ursului – Tineretul Cândeşti. Seria vest: Stejarul Ţibucani – Zorile Urecheni, Voinţa Dobreni – AS Grumăzeşti, Bravo Bodeşti – Cimentul Bicaz, Lupii Bistriţei Alexandru cel Bun – Teiul Poiana Teiului, Viitorul Taşca – CSS Tg. Neamţ şi Olimpia Grinţieş – Flacăra Brusturi.