Evenimente din Regiunea de Est a Europei scot în evidenţă faptul că sistemul strategic de securitate traversează un moment extrem de dificil.
Trebuie ţinut cont că România şi-a definitivat viziunea sa asupra spaţiului Mării Negre în Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale, după cum urmează:
“Spaţiul Mări Negre reprezintă în acelaşi timp o oportunitate şi o sursă de risc, aflându-se la interferenţa dintre două axe strategice: Marea Neagră – Marea Mediterană, respective flancul Sudic al NATO, zonă de importanţă strategică pentru Alianţa Nord Atlantică, afectată în principal de riscuri transfrontaliere; Marea Neagră- Caucaz-Marea Caspică – spaţiul de tranzit pentru resursele energetice ale Asiei Centrale, influenţat de anumite forme de instabilitate regională, reverberându-se dinspre zona Asiei Centrale.”
(Institute for Security and Internetaional Studies, Black Sea Basin Regional Profile, Sofia 2004)
Aşadar, prin deschiderea la Marea Neagră, acţionăm ca un factor decisiv în stabilizarea mediului regional de securitate, prin rolul de “catalizator” al politicilor de cooperare, asigurarea unui climat de stabilitate în Balcani şi promovarea efectelor pozitive ale cooperării multinaţionale din S-E Europei spre zona Mării Negre şi Caucaz.
În data de 6 februarie anul curent am asistat la o decizie istorică pentru ţara noastră, când la Bruxelles, în cadrul Reuniunii Miniştrilor Apărării din statele membre NATO, s-a aprobat înfiinţarea a două comandamente militare permanente în România.
Asta înseamnă că România atinge un nivel de securitate fără precedent până astăzi în ţara noastră, contribuim la îmbunătăţirea strategiei de apărare a Alianţei pentru situaţiile neprevăzute ce pot apărea în viitor pe fondul contextului actual al relaţiilor internaţionale din Regiunea de Est a Europei.
Consider că această hotărâre este a doua mare realizare a statului român după aderarea la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, dar România, practic, este înconjurată de un semicerc de state care caută apropiere de Rusia (Ungaria, Serbia, Bulgaria, iar la sud, Grecia).
Faţă de România, aceste state vor acţiona în comun cu Rusia, totul venind în defavoarea statului român.
Şansa României e ruperea acestui semicerc şi/sau întărirea cooperării pe axa Bucureşti-Kiev-Varşovia-Statele Baltice, pentru a pune “barieră” apropierii Balcanilor de Moscova.
Nu ar fi lipsit de sens observarea modului în care decurge relaţia dintre Ungaria şi Rusia, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a făcut luna trecută o primă vizită la Budapesta, într-un stat european şi euroatlantic.
Se observă clar că România trebuie să se implice mai activ şi fără echivoc în tot ceea ce ţine de îmbunătăţirea strategiei de securitate internă, de apărare a Alianţei şi de colaborare şi cooperare cu aliaţii.
Bineînţeles, trebuie să ţinem cont că toate aceste aspecte, mai ales din punct de vedere geopolitic, pot influenţa atitudinea pe care ţările cooperante Rusiei o au faţă de România.
Cu alte cuvinte, România, pe baza cooperării cu Aliaţii săi şi prin poziţia clară faţă de necesitatea securităţii, trebuie să dezvolte, cu convingere, obiectivele de apărare strategică şi de dezvoltare a relaţiilor internaţionale.
