Depus în arestul IPJ Neamț pentru înșelăciune prin metoda Accidentul

Bărbatul de 48 de ani, din Roman, bănuit de comiterea infracţiunii de înşelăciune prin metoda binecunoscută “Accidentul” a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, care a admis arestarea preventivă pentru 30 zile. Astfel, în urmă cu două zile, romașcanul a fost pus după gratii în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. În fapt, la data de 4 iulie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Roman au depistat şi reţinut un bărbat din Roman, bănuit de comiterea infracţiunii de înşelăciune. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, se afla în apropierea locuinţei unei femei de 71 de ani, din Trifeşti, pentru a ridica de la aceasta 6000 de lei, suma pe care aceasta o avea pregătită, în urma unei convorbiri telefonice cu o persoană care s-a recomandat a fi fiul ei. Acesta, sub pretextul că a suferit un accident de circulaţie a solicitat iniţial persoanei vătămate 20.000 lei pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale, sumă ce a fost redusă la 6.000 lei, întrucât doar atât deţinea în casă.

Geanina NICORESCU