Depozitul de deșeuri de la Girov intră într-o perioadă de conservare

MA FOTO CJ 1Consiliul Județean Neamț a semnat, ieri, 21 noiembrie, un contract de conservare a instalaţiilor şi echipamentelor pentru depozitul județean de deșeuri nepericuloase Girov, cu SC VICTOR CONSTRUCT SRL. Selectarea prestatorului de servicii a fost făcută prin încredințare directă, iar valoarea contractului este de 45.000 lei/lună fără TVA.

În paralel, la cele patru obiective de investiţii din proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Neamţ” paza este asigurată de către SIL GUARD SRL prin contractul nr. 14243/277 din 16.10.2014.

Consiliul Judeţean Neamţ urmează să asigure paza celor 4 obiective până la predarea acestora către delegaţii serviciilor de colectare și transport deşeuri în cele 4 zone ale judeţului Neamţ. Aceste operaţiuni privind paza şi conservarea obiectivelor de investiţie din proiect au fost aprobate prin hotărâre a Consiliului Județean Neamț.

Licitația pentru desemnarea operatorului în cadrul acestui proiect nu a fost finalizată încă.

„Procedura de desemnare a operatorului pentru proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Neamţ de pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice – SEAP nu este încă finalizată și se află în termen. Deocamdată, a fost semnat doar procese-verbale ale ședințelor de evaluare”, a declarat Emilia Arcan, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț.

 

„Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Neamţ”

 

Prin proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Neamţ” al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Neamţ au fost construite Depozitul judeţean de deşeuri nepericuloase Girov; Staţiile de sortare și transfer al deşeurilor Cordun; Staţia de transfer Târgu Neamţ și  Staţia de transfer Tașca.

Acestea au intrat în proprietatea Consiliului Judeţean Neamţ de la data emiterii/semnării procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, iar potrivit prevederilor legale Prin urmare, de la data emiterii/semnării procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, Consiliul Judeţean Neamţ are obligaţia de a asigura paza bunurilor pe care le deţine în urma derulării proiectului proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Neamţ”.

Conform Legii 333/2003  privind paza obiectivelor, bunurilor şi protecţia persoanelor este prevăzut faptul că „Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de natura capitalului social, precum şi alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în prezenta lege unităţi, sunt obligate să asigure paza acestora. Autoritatea de Management al Programului Operaţional Mediu are dreptul de a recupera finanţarea acordată în cazul în care investiţiile nu sunt folosite conform prevederilor Contractului de finanţare și prevederilor legale”.

 

Irina ȘTEFĂNESCU