DEPISTAT SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI LA VOLAN

La data de 26 august a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 50 de ani, din județul Alba, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 15, în localitatea Dumbrava Roșie.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la centrul de permanență, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.