La data de 28 ianuarie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț, au depistat în trafic un tânăr, de 25 de ani, din Petricani, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Tîrgu-Neamț.
Verificările efectuate de polițiști au concluzionat faptul că tânărul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.