Demisia primarului de Sagna

primar sagna
*edilul PDL-ist s-a supărat pe lipsa banilor pentru investiții
*Gheorghe Iacob era la al cincilea mandat

Veste trăsnet ieri în administrația din Neamț: primarul de Sagna, Gheorghe Iacob – aflat la al cincilea mandat! – și-a dat demisia.
Și ca să fie treaba clară, fără interpretări că o fi și c-o păți, alesul din fruntea comunei Sagna și-a depus demisia la Prefectură.
Motivele invocate – conform informațiilor confirmate de Prefect care se afla la o acțiune la Roman – sunt lipsa resurselor financiare necesare pentru investiții și, de asemenea, salariile mici ale celor din Primărie.
Contactat telefonic, (încă!) primarul Iacob nu a dorit inițial să spună ce anume l-a împins la acest pas, motivând, elegant, că i se pare normal ca mai întâi să anunțe Prefectura. Aflând că deja știrea e publică pe filiera Prefecturii, a confirmat respectivele motive. În plus, a ținut să sublinieze că principalul of e cel legat de imposibilitatea de a derula investițiile necesare comunității: „Dacă asta vrea Guvernul, ca eu ca primar să nu pot realiza nimic, atunci de ce să mai stau în Primărie? E păcat că atâta experiență în administrație o iau acum și parcă o încui într-o ladă, dar ce să fac? Sunt atâtea de făcut în comună și nu am pe ce bani să pun mâna”.
Cele mai frumoase experiențe ca primar sunt – culmea, la prima vedere! – legate de calamități: „În 2008 și 2010, nu am dormit nopți întregi eu și oameni din echipa mea dar am avut satisfacția că am scăpat localitatea de la dezastru. Ce poate fi mai frumos decât să știi că ai făcut și imposibilul pentru oamenii care te-au ales pentru că au avut încredere că vei fi alături de ei la greu”.
Gheorghe Iacob a subliniat că decizia sa este irevocabilă, dând de înțeles că deși are o așa carieră longevivă în administrație, scopul său în viață nu este de a ocupa o funcție fără a putea onora solicitările cetățenilor: „Dacă aveam hectare de pământ sau altceva, vindeam să rezolv investițiile de care e nevoie. Dar nu am, pentru că singura mea avere e soția și cei doi copii!”
„Conform legii, urmeză proceduri standard. Va fi în curând o ședință de Consiliu local în care se va lua act de demisia primarului. Prefectura va anunța Ministerul Administrației iar apoi Guvernul va emite o Hotărâre care va stabili data alegerilor pentru funcția de primar. Până atunci, atribuțiile acestei funcții vor fi preluate de viceprimarul în funcție”, a precizat prefectul Gheorghe Lazăr.

Daniel VINCA