Demersuri la Prefectură pentru fonduri guvernamentale destinate remedierii calamităților naturale

Inundatii Trafic reluat*  47 de unități administrativ teritoriale din județ au fost afectate de calamități naturale în perioada mai-iunie 2016 * Pentru remedierea efectelor acestora va fi solicitată o sumă de peste 11 milioane de lei

Prefectura Neamț și Consiliul Județean vor solicita peste 11 milioane de lei de la Guvern pentru remedierea calamităților naturale produse în județ începând cu luna mai, după cum reiese din concluziile ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) convocate miercuri, 29 iunie a.c., de către prefectul Niculina Dobrilă, președintele Comitetului.

Ședința a avut pe ordinea de zi prezentarea și analizarea listei obiectivelor afectate, rezultată în urma inventarierii și evaluării pagubelor produse pe teritoriul județului ca urmare a calamităților naturale care au avut loc în perioada mai-iunie 2016, în 47 de unități administrativ teritoriale. Pentru această analiză, la întâlnire au participat, în calitate de invitați, primarii localităților afectate.

„Acest document, întocmit în baza proceselor verbale ale comisiilor de evaluare, stă la baza elaborării proiectului de hotărâre de Guvern pentru alocarea unor sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului pe anul 2016, pentru remedierea pagubelor produse la infrastructură și lucrări hidrotehnice cu rol de apărare. În acest sens era necesară această analiză, pentru a vedea care dintre obiectivele cuprinse în această lista pot fi realizate prin resurse proprii, pentru că sprijinul financiar de la nivel guvernamental vine cu prioritate în completarea eforturilor autorităților administrației publice locale și județene. În ceea privește gospodăriile afectate, acestea vor face obiectul altor tipuri de ajutoare, respectiv rezerva de stat sau ajutoarele sociale de urgență acordate persoanelor sau familiilor afectate de calamitățile naturale“, a precizat prefectul Niculina Dobrilă.

În cadrul ședinței CJSU a fost analizat punctual fiecare obiectiv cuprins în listă și au fost stabilite care dintre acestea pot fi suportate din bugetul local.

La finalul întâlnirii a fost prezentată și aprobată hotărârea CJSU privind aprobarea listei cu lucrările ce trebuie efectuate pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în perioada mai-iunie 2016 în județul Neamț, pentru care se va solicita sprijinul Guvernului României.

Unitățile administrativ teritoriale din lista aprobată prin HCJSU sunt: Consiliul Județean, Piatra Neamț, Roman, Bicaz, Icușești, Tămășeni, Poienari, Văleni, Secuieni, Ruginoasa, Sagna, Trifești, Gâdinți, Războieni, Dochia, Roznov, Dumbrava Roșie, Dulcești, Dragomirești, Vânători-Neamț, Timișești, Țibucani, Petricani, Agapia, Gârcina, Costișa, Crăcăoani, Borlești, Piatra Șoimului, Rediu, Borca, Grințieș, Ceahlău, Hangu, Bicaz Chei, Dămuc, Ghindăoani, Bicazu Ardelean, Tarcău, Pângărați, Alexandru cel Bun, Grumăzești, Oniceni, Răucești, Stănița, Ștefan cel Mare, Valea Ursului.

Pentru promovarea proiectului de hotărâre de Guvern, trebuie transmise Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice următoarele documente: propunerea de proiect de act normativ semnată de prefect și președintele Consiliului Județean, hotărârea CJSU, raportul privind pagubele produse semnat de prefect, nota de constatare și procesele verbale de constatare și evaluare a pagubelor.

„Proiectul de act normativ pentru alocarea sumei de 11.401.272 lei, necesare remedierii pagubelor produse în județ în perioada la care am făcut referire, precum și toate documentele solicitate, vor fi înaintate Guvernului în termenul stabilit, respectiv în cursul zilei de joi, 30 iunie“, a mai precizat prefectul Niculina Dobrilă.

Daniela SAVU