Delegații din orașele înfrățite cu municipiul Piatra Neamţ au venit să celebreze Ziua Naţională

1.decembrie-6 Atmosferă de sărbătoare și spirit pur românec, ieri, la Primăria Municipiului Piatra Neamț. Sala de festivități a Consiliului Local Piatra Neamț s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru membrii delegațiilor sosite din orașele înfrățite cu municipiul Piatra Neamț. Toți au venit, în mod tradițional, să simtă românește și să aducă mesajele lor de „La mulți ani”, românilor, de Ziua Națională a României. Vizibil emoționată, conducerea Primăriei Piatra Neamț a transmis la rândul său, mesajele ocazionate de aniversarea tutror românilor de pretutindeni. Un mesaj emoționant a a vut de spus și consilierul local Vasile Ouatu, considerat a fi întemeietorul înfrățirilor cu orașele de pe celălalt mal al Prutului dar și Bogdan Pușcașu, city manager al municipiului Piatra Neamț.

”Ne bucurăm că și în această zi de mare sărbătoare îi avem alături pe reprezentanții orașelor înfrățite. Vreau să vă vorbesc despre conștiința națională, care de multe ori, uităm că există, dar care a fost un scop în bătăliile duse pentru unirea tuturor românilor. Dacă nu ai o țară, nu ai un neam, nu aparții nimănui. Acest sentiment, de conştiință națională, trebuie transmis copiilor și nepoților noștri. Îmi doresc ca în fiecare zi să redescoperim conștiința națională, să fim mândri că suntem români”, a spus Aurelia Simionică, viceprimar al municipiului Piatra Neamț.

”România Mare… a fost un moment în care românii au demonstrat că pot să-și îndeplinească această dorință, de veacuri, a poporului român. A fost voința întregului popor român, venită de la sine, un rezultat al luptei de veacuri. Să rămânem uniți în continuare, să demonstrăm că putem realiza lucruri mari împreună. La mulți ani români, La mulți ani România”, a spus Dragoș Chitic, viceprimar al municipiului Piatra Neamț.

”Este un moment important, mai sunt printre noi foarte mulți români care suntem mândri de acest lucru. Este o bucurie să vedem delegațiile celor trei țări că sunt alături de noi în această zi importantă pentru noi, românii”, a declarat Bogdan Pușcașu, city manager al municipiului Piatra Neamț.

La fel de emoționați au fost și consilierii municipali aflați în sală dar și membrii delegațiilor sosite de la bergama, – Turcia, Chișinău – Republica Moldova și Hliboca-  Ucraina. Toți au transmis cu emoție, mesajul lor de „La mulți ani”, pietrenilor și românilor de pretutindeni. Mai mult, unii dintre eu au declarat că trăiesc și simt românește, pentru că la origini, cel puțin ucrainienii și moldovenii sunt trup din trupul României.

”Eu și prietenii mei am venit aici pentru a celebra Ziua Națională a României. Suntem înfrățiți cu orașul Piatra Neamț de 16 ani, avem o relație foarte bună pe care ne-o dorim și pe viitor. Suntem bucuroși să fim aici și va urez un sincer la mulți ani, vouă românilor, în numele primarului orașului Bergama, a cetățenilor din acest oraș și a întregii națiuni turce”, a transmis Umit Atlam, viceprimar al orașului Bergama.

”Este o deosebită onoare, într-o zi atât de importantă, în care conștiința națională a demonstrat că e mult mai puternică decât cei care ne conduc. În numele primarului Dorin Chirtoacă de la Chișinău, luptător împătimit și susținător al limbii române, vă felicit pe voi, toți românii, și pe voi toți cei care ne susținem în prompvaraea spiritului românesc.”, a spus  Cristina Aparatu , specialist principal în cadrul Direcției social umanitară și relații interetnice a Primăriei Chișinău.

”Transmit cele mai sincere felicitări, pietrenilor, tuturor românilor, din partea primăriei Hlioboca și a Consiliului Raional Hliboca. Trăiască România, trăiască frăția dintre orașele noastre”, a adăugat Nicolae Șapcă, consilier raional în cadrul Consiliului Raional Hliboca, Ucraina.

La final, plini de emoție, membrii delegațiilor sossiți din orașele înfrățite cu municipiul Piatra Neamț au mers în Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț pentru a sărbători împreună cui pietrenii Ziua Națională a României, însă nu înainte de a ciocni câte o cupă de șampanie în cinstea românilor și a spiritului românesc care a dăinuit peste veacuri, indiferent de frontiere.

Irina ȘTEFĂNESCU