Delegație olandeză, în vizită la Consiliul Județean Neamț

CJ_2015_10_29-01Constantin Iacoban, președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, a fost gazda unei delegații olandeze, care a venit pe 29 octombrie la Neamț pentru a purta o discuție pe baza Programului Comun de Specializare Inteligentă Olanda de Nord – România de Nord-Est.

Delegația a fost formată din reprezentanții Alianței Provinciilor din Olanda de Nord, iar la întâlnirea de la Consiliului Județean Neamț, a fost însoțită de directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei.

Întâlnire pentru a schimba valorile regiunilor de dezvoltare

Prin programul comun de lucru, autoritățile intenționează să se obțină o schimbare valorică a regiunilor de dezvoltare, să fie definite unele procese și proiecte interconectate, programul să fie gestionat printr-un comitet de coordonare cu reprezentare, din ambele regiuni, din partea societății civile, a mediului de afaceri, a sectorului cunoașterii și a administrației publice. „Reprezentanții Provinciilor din Olanda de Nord colaborează de mai multă vreme cu Regiunea Nord-Est și au ținut ca, în cadrul vizitei din perioada 26-30 octombrie pe care o efectuează în această zonă, să vină și la Consiliul Județean Neamț, pentru o discuție protocolară, legată de principalele elemente pe care se va baza cooperarea. Este vorba despre definirea unui program de dezvoltare comun, bazat pe valorificarea cunoașterii și stimularea inovării în companii. Se dorește, de asemenea, dezvoltarea unui set de proiecte axat pe creșterea competitivității și valorificarea superioară a resurselor. Partenerii olandezi au apreciat mobilizarea echipelor noastre, încrederea manifestată și interesul pe care l-au găsit pentru susținerea unor colaborări concrete, în viitorul program de lucru comun“, a declarat Constantin Iacoban, președinte al Consiliului Județean Neamț.

Andreea AMARIEI