Încurajată de mâna întinsă de Europa, Rusia s-a încruntat către România și a cerut dezafectarea scutului antirachetă de la Deveselu „până nu va fi prea târziu“. Nu-mi dau seama ce-o fi însemnând pentru ruși „prea târziu“. O atitudine inacceptabilă. România nu are a se conforma unei asemenea pretenții cu iz de ultimatum. Nu mai suntem în 1940.
Ce vrea, de fapt, Rusia?
Moscova a acuzat de mai multe ori că sistemele antirachetă care urmează să fie instalate în România și Polonia reprezintă încălcări ale prevederilor Tratatului forțelor nucleare intermediare (INF). Ca reacție la acuzațiile Moscovei, Președinția Statelor Unite a comunicat în mai multe rânduri că sistemul american de apărare antirachetă care va fi amplasat în România nu încalcă Tratatul forțelor nucleare intermediare (INF). Miza reală a mesajului adresat acum de Federația Rusă către SUA și România în ce privește amplasarea sistemului de apărare antirachetă de la Deveselu este că, de fapt, sistemul ar putea cuprinde și rachete de tipul Tomahawk care ar avea capacitatea de a lovi Moscova sau alte orașe din zona europeană a Rusiei. Americanii, românii, dar și experții NATO spun că este vorba despre un sistem pur defensiv, un complex terestru de tip AEGIS care se compune dintr-un radar de detectare, trasare de ținte și ghidare de rachete, precum și dintr-un sistem de lansare alcătuit din celule verticale care să lanseze rachete balistice de un anumit tip. Fals, afirmă experții militari ruși. Doar 24 de celule sunt destinate rachetelor balistice, restul vor servi la lansarea de rachete care să protejeze sistemele anti-aeriene, iar 8 vor fi destinate lansării rachetelor Tomahawk.
Pornind de la aceste realități, mass-media rusă a lansat o serie de dezinformări cu privire la scutul antirachetă, dintre care mai des invocat este cel că ar fi nevoie de acordul Moscovei pentru instalarea lui și că acesta reprezintă un pericol la adresa Rusiei. Eu cred că nu este nevoie de acordul Rusiei pentru un tratat bilateral între Statele Unite și România. Ar fi nevoie de o astfel de binecuvântare a Moscovei doar dacă România s-ar afla sub dominația Rusiei. Vladimir Putin și-a mai exprimat o dată o nemulțumire asemănătoare, în 2007, când s-a supărat că nu i s-a cerut acordul pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Astfel de atitudini demonstrează că Rusia nu a renunțat la obiceiul imperialist de a vedea anumite țări ca făcând parte din sfera proprie de interese.
Al doilea argument – că scutul antirachetă amenință securitatea Rusiei – este la fel de fals. Rachetele ce vor fi instalate în România au ca țintă alte rachete, nu sunt destinate să atace orașe sau oameni. Rachetele din România constituie un element de apărare. Temerea Rusiei nu este că va fi atacată, ci că nu va mai putea ataca. Altă atitudine care demonstrează că lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Adevărul este că rușilor nu le pică tocmai bine decizia coaliției internaționale de a instala mai multe sisteme de tip MK41, Aegis cum li se mai spune, în zona NATO. De aceea au început să declare peste tot că acțiunea reprezintă o provocare gravă la adresa securității internaționale.
Pornind de la această situație, dar și de la alte realități care au în centrul lor Rusia – vezi anexarea Crimeei, destabilizarea Ucrainei, intervenția în Siria, amenințările adresate Republicii Moldova – un observator atent descoperă o anumită strategie, bine pusă la punct. Rusia e pe cale să inventeze un nou tip de diplomație, greu de definit, care presupune, în orice caz, o inversare a evenimentelor. Adică întâi acționezi și apoi negociezi cu partenerii sau adversarii, fie pentru a consolida rezultatele dorite, fie pentru a obține ceva. Metoda militară „ne aruncăm în luptă și apoi mai vedem“ este arhicunoscută, dar ea presupune o confruntare deschisă. Metoda perfecționată acum de Kremlin este mai degrabă una politică, un fel de combinație între o operațiune secretă și una cât se poate de reală. Ar fi ceva de genul „ne aruncăm în luptă și apoi vedeți voi ce faceți“.
Occidentul nu a acceptat anexarea Crimeei, nu are încredere în dorința Moscovei de a respecta acordurile de la Minsk. Operațiunea din Siria a generat un val de critici și de semne de întrebare, liderii lumii nereușind să priceapă adevăratul joc manevrat de Putin. În schimb, în interiorul Rusiei, politica externă a șefului statului se bucura de o uriașă popularitate.
Octavian Liviu Bumbu
Senator UNPR