Decizie finală, ieri: Piatra Neamț – Bacău, drum expres / Tg. Mureș-Tg. Neamț-Iași, autostradă fazată

autostrada”Un drum nou se va construi între Piatra Neamț și Bacău, cu începere din anul 2020, s-a decis, ieri, la reuniunea parlamentarilor din comisiile de transporturi cu ministrul de resort”, a declarat, pentru ziarul Ceahlăul, deputatul Cătălin Drăgușanu, membru în Comisia de Transporturi în Camera Deputaților.
Deși anul 2020 pare un termen îndepărtat, în Master Planul care a primit, ieri, avizul parlamentarilor, s-au câștigat circa 10 ani. Inițial, traseul Piatra Neamț – Bacău a fost prins la reabilitare în anul 2030.
S-a renunțat la reabilitare iar legătura dintre cele două municipii va fi realizată cu un drum din categoria ”expres”.
”Asta presupune, în primul rând, un drum nou, apropiat ca și construcție de autostradă, cu două benzi pe sens dar fără bandă de urgență, cu regim redus de viteză, de la 130 la 120 de km. la oră”, a precizat Drăgușanu.
Cum va realiza Guvernul acest drum, devine interesant, pentru că , potrivit regulilor din master plan, el nu trebuie să treacă prin nici o localitate: ”Pentru nici un drum nu s-au stabilit traseele. Nici pe unde va trece acest drum dintre Bacău și Piatra Neamț”.
Cât privește autostrada Tg. Mureș-Tg. Neamț-Iași, ea a trecut de la stadiul de drum ”expres” la cel de autostradă fazată. Termenul la care vor începe lucrările este 2015, cu refacerea studiului de fezabilitate, se va continua cu licitația, apoi cu lucrările propriu zise.
”Aceste variante finale prezentate ieri, s-au făcut în urma sugestiilor primite din țară, pentru că proiectul a fost prins în dezbatere publică . Noi am dat un aviz de principiu pentru master-plan , de aici se va merge la Guvern și de aici, mai departe, la Bruxelles, unde se vor căuta și sursele de finanțare”, a precizat Drăgușanu.
Un alt traseu relativ apropiat de Neamț este cel Bacău-Brașov , investiție care va demara tot în 2015, cu realizarea unui studiu de fezabilitate, pentru construcție autostradă.

Mariana OLTEAN TUDOSE