Debutează în cupă

rares

Voleibaliştii de la VCM LPS Piatra Neamţ susţin astăzi primul meci oficial din noul sezon competiţional. Băieţii lui Dan Gavril şi Nicu Buruş vor evolua în primul tur al Cupei României, pe teren propriu, cu Phoenix Şimleul Silvaniei, într-un meci care va începe la ora 17 şi va avea loc la sala Polivalentă. Municipalul pietrean pleacă la drum cu o nouă formulă de echipă, după ce în vară s-a renunţat la mai mulţi jucători cu experienţă, dar şi cu contracte destul de mari, imposibil de a mai fi suportate de conducerea clubului. În aceste condiţii, lotul a fost mult întinerit, după plecările lui Moisa, Harbuz, Afloarei sau Purice, iar în locul lor au venit jucători care nu au mai evoluat la nivelul primului eşalon. Adversara pietrenilor, Phoenix Şimleul Silvaniei, este o formaţie pe care Volei Club a întâlnit-o şi sezonul trecut, tot în primul tur al Cupei României, câştig de cauză având atunci formaţia sălăjeană, care a pierdut cu 1 – 3, la Piatra Neamţ, dar a câştigat în retur cu 3 – 0, pe teren propriu. Disputa de astăzi, de la sala Polivalentă, dintre Volei Club şi Phoenix Şimleul Silvaniei, este arbitrată de cuplul Lucian Năstase – Dan Forţu, şi prefaţează debutul voleibaliştilor pietreni în noua ediţie de campionat, care se va produce săptămâna viitoare, în deplasare, cu Unirea Dej.
Noul VCM
Schimbările masive din lot faţă de sezonul trecut, fac ca Volei Club Municipal LPS Piatra Neamţ să arate altfel în noul sezon competiţional. Decanul de vârstă din lotul pietrean, Marius Dascălu, începe al 13-zecelea campionat cu Volei Club. Liberoul pietrean consideră că publicul trebuie să aibă răbdare cu noua echipă şi îl aşteaptă în număr cât mai mare la meciurile de pe teren propriu.
R: Rereş, încă un sezon cu Volei Club, cum crezi că va fi noul campionat?
R.G: Va fi un campionat destul de greu deoarece am pierdut, faţă de anul trecut, patru jucători din echipa de bază, jucători cu experienţă, însă sperăm să reuşim să facem faţă acestui sezon şi, alături de colegii tineri, noi veniţi, să reuşim să ne menţinem acolo, cât de cât, la mijlocul clasamentului.
R: Poate elanul tuneresc să suplinească absenţa jucătorilor cu experienţă?
R.G: Se poate, dar asta depinde numai de ei, de dorinţa lor de afirmare, şi de dorinţa de a face rezultate.
R: Primul adversar din campionat, Unirea Dej, cum va fi acolo?
R. G: Este un joc dificil, Unirea este o formaţie destul de omogenă, are 2-3 jucători cu experienţă, iar acasă joacă foarte bine.
R. Aşteptaţi mulţi spectatori în tribune la meciurile de acasă, mai ales că sunteţi o echipă nouă?
R.G: Tot timpul i-am aşteptat să fie alături de noi, deşi rezultatele nu prea au fost în favoarea noastră în ultimii ani şi nu prea am mai reuşit să aducem lumea la sală, dar sperăm ca prin tinereţea echipei şi prin rezultate bune să îi readucem la sală şi îi aşteptăm cu drag să ne susţină pentru că, tinerii pentru a se afirma, au nevoie şi de sprijinul lor.