Debut perfect pentru fetele de la HCF Piatra Neamț

Activ Plopeni – HCF Piatra Neamț 25-27 (8-14)

Handbalistele de la HCF Piatra Neamț au debutat cu dreptul în noua stagiune a diviziei A, după ce au reușit să se impună în runda de debut cu 27-25 la Ploiești, în fața fetelor de la Activ Plopeni. Victoria de sâmbătă este cu atât mai importantă, cu cât echipa din Plopeni a reușit în campionatul trecut să se impună de două ori în fața elevelor lui Dan Valentin.

Cu un lot mult schimbat față de stagiunea trecută, prin venirea unor sportive tinere dar cu real talent, dar și revenirea la echipă a Mariei Stan, HCF Piatra Neamț a controlat de la un capăt la altul meciul de la Ploiești, a luat un avans important încă din start, iar la pauză avea deja un avantaj de 6 goluri pe tabela de marcaj, scor 14-8.

Gazdele au condus o singură dată, în startul partidei, cu 1-0 și 2-1, în rest meciul a fost dominat de la un capăt la altul de tânăra echipa pietreană, care le are pe Oana Rotaru și Maria Stan, motoarele acestui grup, fiind două sportive cu experiență la acest nivel și care impun respect în rândul mai tinerelor colege.

În partea a doua, și pe fondul unor decizii eronate luate de unul din cei 2 arbitrii, meciul s-a mai strâns, echipa din Plopeni a redus din handicap, însă oaspetele au știut să gestioneze perfect avantajul și s-au impus în cele din urmă la o diferență de două goluri, scor 27-25. Oana Rotaru a fost cea mai bună jucătoare de pe teren, a marcat 8 goluri și a contribuit și la alte reușite ale colegelor sale, iar Maria Stan a revenit bine în handbal și a marcat de 5 ori la Ploiești.

Una dintre tinerele nou venite la echipă, Anca Oancea, a jucat și ea bine la Ploiești, a marcat 5 goluri, iar extrema dreaptă, Simona Miron, care a înlocuit-o pe acest post pe Ioana Iroftei, plecată de la echipă fără să dea vreo explicație, a înscris 4 goluri. Andreea Molnar cu 3 reușite și Rebeca Roșca cu două goluri, au contribuit și ele la un succes meritat și muncit de HCF Piatra Neamț, după un joc care l-a mulțumit aproape în totalitate pe antrenorul Dan Valentin. „E bine că am câștigat în fața unei echipe care ne-a învins de două ori în sezonul trecut. Noi am început campionatul cu o echipă nouă, însă ne-am pregătit foarte bine iar fetele au vrut să demonstreze că nu au venit degeaba aici. Cele 4 junioare de la Tescani au jucat bine și toate mi-au demonstrat că au venit să aici să se pregătească cât mai bine și să facă performanță. E bine că am debutat cu dreptul, sperăm să o ținem tot așa, însă și acest sezon se anunță unul greu pentru că posibilitățile noastre financiare sunt reduse. Suntem ajutați pentru a duce campionatul la bun sfârșit, dar nu prea avem posibilități pentru stimularea sportivelor“.

Pentru HCM Piatra Neamț urmează în continuare un program foarte greu, în condițiile în care miercuri, de la ora 16, va evolua pe teren propriu cu CS Buzău, iar miercurea viitoare are meci în deplasare la Știința București.

 

Rezultate, seria I, etapa 1

Activ Plopeni – HCF Piatra Neamț 25-27 (8-14)

CS Buzău – CSU Târgoviște 34-20 (16-7)

Știința București – Spartac București 30-18 (14-7)

CSM II București – Șc. 181 București 29-33 (13-18)

Știința Bacău – Danubius Galați 21-33 (12-14)

Universitatea Constanța a stat

Primul succes pentru LPS, eșec pentru Cimentul

LPS Piatra Neamț – Vicov Bucovina 44-27 (24-13)

Handbaliștii de la LPS Piatra Neamț și-au trecut în cont primul succes din noul sezon al diviziei A, după ce s-au impus cu 44-27 în disputa de pe teren propriu cu Vicov Bucovina, din etapa cu numărul 2. După două partide disputate consecutiv în deplasare în startul acestui sezon, elevii lui Stelian Bursuc au evoluat la finele săptămânii trecute pentru prima dată în fața propriilor suporteri și în fața unui adversar pe care îl știa destul de bine din sezonul trecut. Handbaliștii pietreni au jucat mult mai bine decât în primele două meciuri și au reușit o victorie concludentă la o diferență de 17 goluri, după ce la pauză conduceau deja cu 24-13. Lotul pietrean nu a suferit mari modificări față de stagiunea trecută, doar Bărbulescu plecând de la echipă pentru a munci în străinătate, iar în locul său a venit Vlad Drugă.

Toți jucătorii care au intrat pe teren au avut evoluții apreciabile, însă cel mai eficient sportiv de la gazde a fost Cosmin Chirilă, care a marcat cele mai multe goluri. „După două meciuri afară, am făcut un joc bun în fața celor de la Vicov, o echipă în mare aceiași din stagiunea trecută. Am condus de la un capăt la altul și am obținut o victorie meritată și una de moral pentru acești băieți, care în continuare fac handbal de plăcere“, a spus principalul Stelian Bursuc.

LPS și-a trecut în cont primele 3 puncte, a urcat pe 10 în clasamentul seriei întâi, iar runda viitoare va evolua în deplasare duminică, 27 septembrie, cu Dobrogea Sud. Tot în runda a treia, Cimentul Bicaz a suferit un eșec usturător, după ce a pierdut cu 24-52 pe terenul marinarilor de la Farul Constanța. Ca și în etapa trecută, elevii lui Sorin Baciu au jucat mai bine în prima repriză, însă cu toate acestea Farul conducea la pauză cu 29-12. Oaspeții au cedat definitiv în repriza a doua și în final s-au văzut învinși la o diferență de 28 de goluri, scor 52-24 pentru Farul. Cimentul rămâne fără victorie după 3 runde, are minus 3 în clasament, iar runda viitoare primește acasă vizita celor de la GSIP Moreni.

 

Rezultate, seria I, etapa 3

LPS Piatra Neamț – Vicov Bucovina 44-27 (24-13)

ACS Alexandria – Poli Iași 32-32 (12-14)

HC Buzău – CSU Târgoviște 37-20 (15-13)

Farul Constanța – Cimentul Bicaz 52-24 (29-12)

CSM II București – Atletico Alexandria 36-38 (15-19)

GSIP Moreni – Știința Bacău 2037 (8-20)

CSU Suceava – Dobrogea Sud, s-a jucat luni

 Clasament

1.Știința Bacău  3  3  0  0  106-60  9p

2. HC Buzău  3  3  0  0  82-49  9p

3. Poli Iași  3  2  1  0  117-63  7p

4. CSU Suceava  2  2  0  0  98-37  6p

5. Dobrogea Sud  2  2  0  0  102-43  6p

6. Atletico Alexandria  3  2  0  1  104-104  6p

7. ACS Alexandria  3  1  1  1  100-97  4p

8. CSM II București  3  1  0  2  107-93  3p

9. Farul Constanța  3  1  0  2  94-100  3p

10. LPS Piatra Neamț  3  1  0  2  83-120  3p

11. Vicov Bucovina  3  1  0  2  80-127  3p

12. CSU Târgoviște  3  0  0  3  60-112  0p

13. GSIP Moreni  3  0  0  3  69-132  0p

14. Cimentul Bicaz  3  0  0  3  43-108  -3p

Victorie la debut pentru juniorii de la LPS

LPS Piatra Neamț – LPS Roman 37-25 (20-12)

Handbaliștii juniori I de la LPS Piatra Neamț au început cu dreptul noua stagiune, după ce sâmbătă au câștigat cu 37-25 meciul de pe teren propriu cu vecinii de la LPS Roman. Elevii profesorilor Rita și Stelian Bursuc au prestat un joc bun la debutul în campionat și s-au impus fără emoții în fața colegilor de la Roman, după ce la pauză i-au condus cu 20-12. Echipa pietreană face parte tot din seria întâi, o serie care în acest sezon cuprinde 8 echipe, asta și după includerea juniorilor de la LPS Nadia Comăneci Onești. La fel ca și în campionatul trecut, primele 4 formații din fiecare serie se califică la primul tur semifinal, iar obiectivul pietrenilor este același, accederea în fazele finale ale campionatului.

„Îi felicit pe băieți pentru modul în care au jucat la meciul de debut. A fost un meci plăcut, un handbal de calitate, iar în final am câștigat noi. Sperăm să continuăm pe acest drum, avem o echipă oarecum schimbată față de stagiunea precedentă și sper să ne descurcăm“, a declarat antrenorul Stelian Bursuc.

LPS și-a trecut în cont primele 3 puncte, iar sâmbătă vor juca în deplasare cu LPS Botoșani.

În celelalte meciuri din prima etapă s-au consemnat rezultatele: LPS Iași – Știința Bacău 24-35, LPS Botoșani – LPS Vaslui 30-35 și LPS Onești – LPS Suceava 18-23.

În competiția feminină, junioarele I de la LPS Piatra Neamț au obținut prima victorie din acest sezon, în runda a treia, după ce au trecut cu 45-21 de LPS Suceava. Elevele pregătite de Luminița Ciocârlan au remizat runda trecută, 28-28 cu CSS Târgu Neamț, și au pierdut în etapa de debut, 25-27 cu LPS Roman, și cu 3 puncte se află pe poziția a patra în clasament. La finele săptămânii, junioarele 1 de la LPS vor juca în deplasare cu LPS Vaslui.