Dealeri de droguri de la Bicaz – închisoare cu suspendare

droguriTribunalul Neamţ s-a pronunţat ieri în dosarul traficanţilor de droguri de pe Valea Muntelui. Ştefan Laurenţiu Monac (23 de ani), din Bicaz, şi Daniel Oniga (26 de ani), din Bicaz Chei, au fiecare o pedeapsă de un an şi două luni închisoare, cu suspendare. Cel care a adus cannabis în zonă, Cristian Gheorghiţă Pântea (34 de ani), tot din Bicaz Chei, are o pedeapsă mai măricică, un an şi opt luni, dar tot cu suspendare. Instanţa a mai dispus confiscarea drogurilor şi a banilor găsiţi asupra inculpaţilor la momentul acţiunii procurorilor. Sentinţa de ieri nu este definitivă şi cu siguranţă va fi atacată de DIICOT Neamţ.

Procurorii din cadrul DIICOT Neamţ l-a prins în flagrant pe Ştefan Monac, barman în Bicaz, în timp ce voia să vândă câteva grame de cannabis unui agent sub acoperire. El nu avea de unde să ştie acest detaliu, întrucât “consumatorul” era la a treia achiziţie autorizată de droguri. Anchetatorii îl ţineau sub observaţie pe barman încă din octombrie 2013 şi urmau să adune probe pentru a stabili dacă este vorba de o grupare de traficanţi, cine îi aprovizionează şi de unde.

Prinderea în flagrant din ziua de 2 iulie a fost urmată de descinderi la locuinţele celorlalţi doi suspecţi, unde oamenii legii au găsit 10 grame cannabis, un dispozitiv de mărunţire a plantei, 16.500 lei la locuinţa lui Pântea, 250 lei la Oniga şi 6.000 lei au fost confiscaţi de la Monac.

La finalul anchetei s-a stabilit că Gheorghiţă Pântea aducea drogurile din Spania, apoi le comercializa prin intermediul lui Daniel Oniga şi Ştefan Monac, cel care se folosea astfel de faptul că era barman şi cunoştea mulţi clienţi. Iniţial, suspecţii au fost arestaţi, dar ulterior au fost eliberaţi, sub control judiciar.

 

Cristina IORDACHE