De Ziua Internaţională a Copilului / Piatra Neamţ – paradisul prichindeilor

ziua copilului 

Primăria municipiului Piatra Neamţ organizează începând de astăzi şi până duminică, în perimetrul ”Curtea Domnească – Turnul lui Ştefan cel Mare”, o amplă manifestare dedicată Zilei Internaţionale a Copilului.

Manifestarea, organizată în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ se va împărţi în secţiuni tematice, amplasate în diferite zone ale pietonalului ”Curtea Domnească”, respectiv Lumea Dulciurilor, Locuri de joacă, Spectacole pentru copii şi Spaţiu educaţional.

În cadrul secţiunii ”Lumea copiilor”, organizată în zona căsuţelor din lemn, se vor amplasa standuri cu bomboane, ciocolată, prăjituri sau băuturi răcoritoare.

Pentru secţiunea ”Locuri de joacă” vor fi amplasate în zona Colegiului Naţional  ”Petru Rareş” tobogane gonflabile, piscine, leagăne, balansoare şi standuri cu picturi pe faţă, iar copiii se vor întâlni şi cu clovni.

În faţa clădirii Primăriei Piatra Neamţ va fi amplasată o scenă şi scaune pentru secţiunea ”Spectacole pentru copii”, iar pe data de 2 iunie va fi organizat concursul Miss şi Mister Junior, în parteneriat cu Talida Models.

Spectacolele se vor desfăşura în intervalele orare 10-14 şi 16-20 în fiecare dintre cele trei zile.

În Spaţiul Educaţional dedicat copiilor vor fi standuri demonstrative. Poliţiştii nemţeni vor fi prezenţi alături de câinii poliţişti, pompierii ISU Neamţ vor oferi demonstraţii, angajaţii de la Ambulanţă şi DSP vor oferi pliante şi vor face exerciţii de acordare a primului ajutor, ISJ Neamţ va veni cu oferta educaţională, iar Biblioteca Judeţeană ”GT Kirileanu” va avea, la standul de prezentare, oferta instituţiei.

(G.A.)