De sărbători familiile din F-uri vor avea locuinţe noi

containere-modulare* Acestea urmează să fie mutate în Văleni dacă întrunesc condiţiile impuse de Primăria Piatra Neamţ şi de legile în vigoare

Containerele din Văleni II, destinate nevoiaşilor ce urmează să fie evacuaţi din F-urile din cartierul Speranţa sunt tot mai apropiate de stadiul de locuinţă. Conducerea Primăriei Piatra Neamţ estimează ca la cel târziu începutul lunii decembrie acestea să fie reparate şi bune de locuit. Cele 26 de containere ce vor funcţiona pe post de locuinţe sociale vor avea încălzire însă chiriaşii lor vor trebui să folosească toalete comune. Urmează ca într-unul dintre containere să funcţioneze un post al Poliţiei Locale Piatra Neamţ având în vedere faptul că în respectivul cartier de locuinţe sociale stau persoane asistate social, în marea lor majoritate de etnie rromă, iar zona este cunoscută ca find cu risc crescut de producere a infracţiunilor.

“În cursul zilei de luni s-a încheiat contractul cu firma care urmează să repare containerele şi să le poziţioneze pe amplasament, în ele urmând să se mute cetăţenii care acum locuiesc în F-urile din Speranţa. Estimăm că lucrările vor fi gata în 30 de zile şi vorbim de lucrări de reparaţii de dotări şi de conectarea la sursele de energie pentru încălzire. În paralel va fi gata şi toaleta comună care va fi dotată cu încălzire şi apă caldă. Costurile se ridică per total la aproximativ 250.000 de lei”, a explicat Dragoş Chitic, viceprimar la municipiului Piatra Neamţ.

În containerele din Văleni II se vor muta, potrivit conducerii Primăriei Piatra Neamţ, doar familiile care au acte de identitate şi domiciliul în Piatra Neamţ, iar dintre acestea, prioritate vor avea, desigur, familiile cu mulţi copii.

Irina ŞTEFĂNESCU