De la proxenetism, la tentativă de omor

omorCristian Bîrzu (39 de ani), din Roman, a fost condamnat ieri de Tribunalul Neamţ la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru tentativă de omor. Un personaj cu un trecut extrem de violent şi legături cu clanul Clămparilor, Bîrzu a fost găsit acum vinovat de-a fi fost cât pe ce să-i ia viaţa rivalului său. Cristian Băducă s-a ales cu o tăietură la cinci milimetri de carotidă, a fost operat şi salvat de medici, dar nu are pretenţii de daune de la agresor. E fericit că a scăpat de individ, care l-a acuzat că i-a furat iubita.

În februarie 2013, într-o zi în care Bîrzu a încercat din nou să-şi convingă fosta iubită să se împace, s-a întâlnit cu cel pe care-l considera rival și la care locuia  Ramona. Când  acesta a coborât din bloc, a dat nas în nas cu Cristian Băducă. Imediat, a scos cuţitul şi l-a înjunghiat o dată, în zona gâtului. Băducă a avut şanse, pentru că lama a trecut milimetric pe lângă carotidă. Medicii legişti au stabilit că viaţa i-a fost pusă în pericol şi procurorii l-au acuzat pentru tentativă de omor.

A fost judecat în stare de libertate, deşi avusese antecedente. Cristian Bîrzu a fost condamnat şi aici, în ţară, dar şi în Germania, pentru proxenetism, trafic de minori, lipsire ilegală de libertate, vătămare corporală, complicitate la tâlhărie şi viol.

Sentinţa de ieri nu este definitivă.

Cristina IORDACHE