De la ”Poiana lui Iocan” la dialog social

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

* Sindicaliștii și reprezentanții fermierilor vor ca dezbaterea organizată să devină mai eficientă și în mediul rural

Dialogul social reprezintă un echilibru și o soluție pentru frământările din societate și este foarte bine dacă această ”instituție” care pledează pentru implicarea tuturor actorilor sociali este dezvoltată în general și implementată și în mediul rural – acesta a fost, în esență, mesajul prefectului George Lazăr la o conferință desfășurată la Piatra Neamț pe această temă.

Împreună pentru dezvoltarea dialogului social în România” este un proiect pe această temă, aplicat la nivel național de Confederaţia Sindicală Naţională Meridian în parteneriat cu Federaţia Agricultorilor Fermierul. Joi, caravana proiectului a poposit în Neamț și la conferința desfășurată la Palatul Administrativ au participat, în afară de echipa de implementare a proiectului, reprezentanţi şi factori de decizie ai instituţiilor publice locale, patronatelor, sindicatelor, precum şi ai organizaţiilor neguvernamentale.

Proiectul  urmărește dezvoltarea competitivă a dialogului social prin dezvoltarea capacităţii celor două organizaţii partenere și prin colaborarea cu alţi parteneri sociali din județ și din regiune şi intensificarea contribuţiei acestora la dialogul social şi reprezentarea sindicală, în scopul creşterii calităţii şi îmbunătăţirii rezultatelor dialogului social, cu deosebire în mediul rural.

Se urmărește, de asemenea, crearea circumstanţelor favorabile ameliorării dialogului social pe plan local, cu precădere în mediul rural, acolo unde el nu este instituţionalizat. În acest sens, în afară de conferința de joi vor fi organizate și mese rotunde și dezbateri, inclusiv în mediul rural,  pe marginea legislaţiei actuale, în scopul identificării unor propuneri de modificare a acesteia.

Dialogul social reprezintă o preocupare a Guvernului şi implicit a noastră ca instituţie. De asemenea, acesta va fi fundamental în contextul reorganizării administrativ-teritoriale, fiind deosebit  de important să avem un cadru de dezbatere şi dialog social între reprezentanţii administraţiei publice şi partenerii sociali.

Vă asigurăm de toată deschiderea, disponibilitatea şi susţinerea Instituţiei prefectului în acţiunile de implementare a proiectului, al cărui succes este dat de realizarea unui parteneriat solid între autorităţi şi instituţii publice, mediul privat, precum şi societatea civilă„, a declarat prefectul George Lazăr.

 

Daniel VINCA