De ieri, finanţare nerambursabilă de până la 200.000 de lei pentru proiecte de afaceri

28/12/2018

Ieri, 27 decembrie 2018, s-a deschis aplicaţia pentru înscrierea în programul Start-Up Nation. Nemţenii care doresc să acceseze fondurile puse la dispoziţie prin acest program trebuie să ştie că au la dispoziţie 30 de zile lucrătoare pentru depunerea proiectelor, informează Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. Alocaţia financiară nerambursabilă, de maximum 200.000 lei/beneficiar, poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, inclusiv TVA pentru societăţile neplătitoare. Calcularea punctajului planului de afaceri se va face în timp real şi transparent, conform grilei de evaluare. Punctajul minim pentru a fi acceptat de principiu în vederea verificării administrative şi a eligibilităţii este de 50 de puncte din maximum 100 de puncte posibile. Este foarte important, precizează reprezentanţii Ministerului pentru Mediul de Afaceri, ca antreprenorii să depună planuri de afaceri sustenabile şi să evalueze corect numărul de locuri de muncă create, pentru că punctajul încurajează achiziţia de echipamente tehnologice. “Pot beneficia de prevederile Programului Start- Up Nation 2018 societățile înființate după data de 30 ianuarie 2017, care activează în domeniul producției, industriilor creative, serviciilor și comerțului. Pentru a participa la program, societățile trebuie să creeze cel puțin un loc de muncă cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată și să mențină locul de muncă ocupat cel puțin doi ani după finalizarea implementării proiectului. Testarea aplicației electronice de înscriere în Programul Strat- Up Nation a avut loc în perioada 14 – 16 decembrie. 2.477 de utilizatori au testat aplicația, având posibilitatea să se familiarizeze cu secțiunile planului de afaceri on-line, și au contribuit, prin observațiile și întrebările adresate, la ultimele reglaje și definitivarea platformei informatice”, se arată în comunicatul emis de ministerul pentru Mediul de Afaceri, comerţ şi Antreprenoriat. Anul trecut, 82 de companii din regiunea N-E au obţinut finanţare ceea ce reprezintă 150 spre 200 de antreprenori. Au aplicat aproape 20.000 de companii în 2017, ceea ce reprezintă o performanţă fără precedent. Este foarte important de precizat că în 2017, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, s-au înfiinţat cu 45% mai multe societăţi comerciale, ceea ce înseamnă că programul a avut impact”, a spus ministrul Laufer la Piatra Neamţ. De remarcat este că 45% dintre cei care au aplicat şi câştigat sunt femei antreprenor. „Pentru mine înseamnă foarte mult. Cred în potenţialul femeilor de a se implica în afaceri. Avem 25% din proiecte înregistrate în mediul rural, este un început foarte bun”, a spus ministul Ilan Laufer la Piatra Neamţ.

Geanina NICORESCU