Doi “viteji” au fost depistaţi marţi seara de poliţiştii rutieri circulând cu viteze de peste 80 km/h în Bicaz şi la Taşca. După ce au fost opriţi, cei doi şoferi au fost testaţi şi rezultatul a fost pozitiv în ambele cazuri.
Un băcăuan de 45 de ani conducea pe DN 12 C, la Taşca, un autoturism ce a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 81 km/h.
“Polițiștii i-au întocmit bărbatului un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi l-au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.260 lei și 4 puncte penalizare la permisul de conducere pentru depășirea regimului legal de viteză în localitate”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.
Trei ore mai târziu, același echipaj de poliție a depistat un autoturism care circula cu viteza de 86 km/h pe strada Barajului, din oraşul Bicaz. Vitezomanul de-această dată era un bărbat de 48 de ani, din Bicaz. Şi el consumase alcool înainte de a se urca la volan, astfel că s-a ales şi el cu amendă de 1.260 de lei, 4 puncte penalizare şi un dosar penal.
C.I.