„Mă numesc Dan și am 23 de ani. Am o căsătorie fericită și un copil minunat. Până în urmă cu câteva zile, totul a decurs normal și eu eram liniștit cu viața mea. Până am primit un telefon de la cineva care mi-a spus: «Sunt tatăl tău și-mi cer iertare că nu mă cunoști și nu ne-am întâlnit niciodată. Așa a fost să fie… Mama ta nu mi-a permis să te văd, așa că, încet-încet, am renunțat să mă mai lupt cu ea și am mers mai departe cu viața mea, fără tine. Mi-am întemeiat o familie, iar până în urmă cu 10 zile, când am fost la spital pentru niște investigații și medicii mi-au descoperit un cancer pulmonar, am crezut că pot lăsa trecutul în urma mea. Am greșit și m-am amăgit în toți acești ani. Vreau foarte mult să ne vedem, să discutăm și poate nu-i prea târziu să mă ierți».
Ce părere aveți? Trebuie să-l iert?“
Întrebarea lui Dan m-a bulversat. Trebuie să mărturisesc că fiecare din noi avem lucruri care sunt nerezolvate și, cu toate încercările noastre de a le ignora, din când în când, reușesc să ne răscolească.
Dintr-o dată am 9 ani, sunt în Brazilia și tata vine în port ca să se despartă de mine și de sora mea. Ce tragic moment… Aș fi dat orice numai să rămân cu tata ori să rămânem cu toții împreună. Dar tata a rămas în Brazilia, iar mama, cu mine și cu sora mea, am plecat în Israel. Când am împlinit 23 de ani, am primit și eu un telefon de la tatăl meu. Aflase că urma să mă căsătoresc și dorea să participe la nunta mea. Până să apuc să-mi revin și să pot vorbi cu el, îmi promisese drept cadou de nuntă un apartament. Astfel încerca el să recompenseze lipsa lui morală, dar și afectivă. Pentru moment l-am iertat și așteptam cu nerăbdare să-l revăd și cadoul promis. A venit tata, a fost la nuntă, a promis că el o să-mi cumpere un apartament, dar a plecat în Brazilia fără să se țină de cuvânt. După mulți, mulți ani a încercat să explice rudelor de ce nu și-a ținut promisiunea, spunând că nu i s-a acordat atenția cuvenită la momentul respectiv. Și uite cum iertarea a fost în zadar.
În cazul lui Dan, pretextul era negativ – boala tatălui său. L-am întrebat: „Ce i-ai răspuns?“. „Nimic. I-am spus că trebuie să mă gândesc și să mă consult cu soția mea și cu alții. De asta v-am sunat!“
Discutând, am aflat că a suferit foarte mult, dar acum simte că poate merge înainte fără teamă și resentimente. Numai că telefonul l-a răscolit și-i este teamă să nu fie dezamăgit. Când l-am întrebat cât de motivat este să-l ierte pe tatăl său, el mi-a răspuns: „Foarte mult! Am un gol în suflet și sper să-l pot umple“.
Dan avea multe așteptări legate de îmbunătățirea vieții proprii prin tatăl său: de natură afectivă, intelectuală, morală, dar și materială. Am descoperit la el mari frustrări și o nervozitate pe măsură. Nu înțelegea cum l-a putut părăsi și de ce nu a contribuit măcar la creșterea lui, fie și financiar! Dacă nu era boala și sumbra suflare a morții Dan susține că nu ar fi vrut să audă de el, dar „poate că o să-i vină în minte să recompenseze la final ce nu a făcut toată viața“.
„Tu crezi că tatăl tău o să aibă puterea mentală să te asculte, să se identifice cu tine și să înțeleagă că a greșit?“, l-am întrebat, iar răspunsul său a fost „Nu!“. „Atunci ce vrea tatăl tău? Să-l ierți ca să-și ducă crucea fără povara ta? Tu accepți?“, am întrebat din nou. „Și pe mine cine mă va ajuta să duc crucea mea?“, m-a întrebat Dan. „Eu!“ Dan tace un moment, după care îmi spune: „Este bine… dar a cere iertare înseamnă că te-ai eliberat de egoismul tău și-n cazul tatălui meu nu așa stau lucrurile. El va rămâne egoist, nu se gândește decât la nevoile lui“.
A fost rândul meu să-i acord un timp pentru a găsi cuvintele potrivite. Apoi i-am spus: „Sigur, Dan, tu ai dreptate, doar că pui căruța înaintea calului. Dialogul între oameni, în absența prejudecăților, poate crea și o interacțiune pozitivă. Tatăl tău a ajuns, datorită veștii pe care a primit-o, într-o situație în care are nevoie de adevăr, înțelepciune, dar poate și de spiritualitate. Pornind din acest punct, cu așteptări mici atât din partea ta, dar și din partea lui, se pot obține progrese mici, dar constante ce pot duce la o apropiere între voi. Douăzeci și trei de ani în care nu v-ați văzut au creat o distanță foarte mare între voi și totuși nu ai voie să te folosești de boala tatălui tău ca de o scară pentru a progresa în relație, cum nici lui nu-i este permis să-ți facă promisiuni fără acoperire. Iertarea nu înseamnă să uiți, dar nici să-i amintești zilnic ce a făcut. Dacă-ți vei asuma responsabilitatea și nu vei proiecta nereușitele tale asupra lui, atunci există o șansă ca relația să se dezvolte frumos între voi. Încă un lucru de care trebuie să vă amintiți mereu: nu vă luptați și nu intrați în competiție unul cu celălalt! Dacă unul din voi nu poate să respecte aceste reguli, mai bine să meargă fiecare pe drumul său“.
„Și atunci ce câștig din relația asta?“, mă întrebă Dan. „Vezi tu, în momentul în care intervine interesul în relație, nu mai putem crea ceva adevărat, bun și intim. Gândește-te că, dacă nu era el, tu nu erai astăzi pe lume și, privind doar sub acest aspect, poți să-i recunoști acest merit tatălui tău“.
Dan s-a hotărât să acorde o șansă acestei noi relații cu condiția să-i fiu alături în această încercare și, în același timp, asumându-și riscul unei dezamăgiri, dar și posibilitatea regăsirii tatălui și a umplerii golului sufletesc!
Cu respect,
Dr. Miron Itzhak
Psiholog clinician principal cu drept de supervizare
Director Institut Miron
Cabinet de Psihologie
Str. Mihai Eminescu, Nr.3, Bl. D4, Sc.B, Ap.37, Piatra Neamț
Tel.0233-236146;0724-2252147, 0747627971; E-mail: miron@ambra.ro
Site: www. psiholog-dr-miron-itzhak.ro