De Florii se sărbătoreşte intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim. Celebrată în ultima duminică până în Paşti, numită şi Duminica Floriilor, sărbătoarea este de fapt mai veche decât semnificaţia ei creştină. În timpurile romane, era dedicată Zeiţei Flora.
După unele documente, sărbătoarea Floriilor a fost atestată pentru prima dată în secolul IV şi tot de atunci datează şi obiceiul de a aduce în biserici ramuri de salcie, care sunt apoi binecuvântate şi împărţite credincioşilor în amintirea ramurilor de finic şi masliu cu care mulţimile l-au întâmpinat pe Iisus Hristos la intrarea în Ierusalim.
În vechime, duminica Floriilor era numită şi Duminica aspiranţilor sau a candidaţilor la botez, pentru ca în această zi catehumenii mergeau la episcop pentru a-i cere sa fie admişi la botez. Dar şi Duminica graţierilor, pentru ca în cinstea sărbătorii, împăraţii acordau graţieri. Conform tradiţiei, atât la Bizant cât şi la curţile domneşti din Ţările Româneşti, sărbătoarea era un praznic împărătesc la care luau parte domnii împreună cu demnitarii lor, cărora li se împărţeau făclii ca şi la Paşti.
Creştinismul şi-a dus contribuţia la sporirea importanţei acestei zile, prin intrarea Domnului în Ierusalim, transformând Duminica Floriilor în ziua de debut a pregătirilor pentru Învierea Domnului. Unul dintre cele mai importante simboluri ale sărbătorii sunt ramurile de salcie, fiind vorba de o serbare a vegetaţiei şi a renaşterii.
Tradiţia spune că înainte de Duminica Floriilor se strâng braţe întregi de ramuri înmugurite de salcie şi se duc la biserică, pentru a fi sfinţite de preot. Apoi aceste ramuri se împart credincioşilor, ele având putere de vindecare şi de protejare a locuinţei. Tot acum se sfârşeşte perioada Martişorului. Aşadar toate fetele şi femeile care şi-au legat de încheietura braţului un fir de mărtişor, de 1 Martie, acum îl va dezleaga şi îl leaga între crengile unui copac înflorit. În Duminica Floriilor este interzis să te speli pe cap, altfel părul va albi peste noapte.
Pentru fetele care vor să-şi întâlnească sufletul pereche, obiceiul spune că trebuie să fiarbă busuioc în apă, la miezul nopţii, iar cu această apă să se spele pe cap şi apoi să toarne apa la rădăcina unui copac înflorit. Însă, toate astea, până la venirea zorilor!
