Astăzi, profesorii intră în focurile examenului de definitivat. Se pot prezenta la proba scrisă numai candidaţii care au obţinut minim nota 8 după susţinerea celor două inspecţii obligatorii la clasă. Subiectele şi baremele pentru examenul scris sunt realizate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Afişarea rezultatelor va avea loc în data de 14 iulie. Perioada 14-17 iulie este destinată înregistrării şi soluţionării contestaţiilor. Afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 18 iulie.
Centrul de examen desemnat pentru desfăşurarea probei scrise din cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2015, pentru candidaţii înscrişi în judeţul Neamţ, este Colegiul Naţional “Calistrat Hogaş” din Piatra Neamţ.
Examenul va începe la ora 10.00 şi va dura 4 ore, însă cadrelor didactice li se va permite accesul în săli în intervalul orar 8.00 – 8.45. Pentru obţinerea definitivatului în învăţământ, candidaţii trebuie să realizeze o lucrare evaluată cu cel puţin nota 8.00.
În sesiunea 2015, examenul naţional pentru definitivare în învăţământ se organizează la 127 de discipline. Proba scrisă conţine subiecte de specialitate, metodica predării, pedagogie şi elemente de psihologia educaţiei.
Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul examenului. Dascălii se pot prezenta la definitivat doar în maximum trei sesiuni, susţinute în cel mult cinci ani. Cei care nu iau definitivatul pot fi angajaţi în învăţământ doar pe perioadă determinată, ca profesori debutanţi.
Geanina NICORESCU