Dascăli necalificaţi şi în acest an şcolar

Rezultatele finale ale concursului județean de ocupare a posturilor şi catedrelor vacante ori rezervate, susţinut în data de 6 septembrie 2017, arată clar cât de jos a ajuns compromisul pentru educaţia unor copii fără vină. Pentru că anul şcolar nu poate începe fără cadre didactice, în faţa elevilor vor ajunge, şi anul acesta, mulţi necalificaţi. Adică oameni care vin din alte domenii, fără pregătire didactică. Mai exact 85, pentru că, din cei 91 de candidaţi înscrişi, 3 nu s-au mai prezentat, iar alţi 3 au obţinut medii sub 5, fiind declaraţi respinşi. Printre cei respinşi se numără şi o aspirantă la un post în grădiniţă, şi care a primit nota 2,4 la concursul susţinut pe 6 septembrie. Postul era pentru predarea “Limbii şi literaturii române, pedagogia preşcolară şi metodica desfăşurării activităţilor instructive-educative în grădiniţa de copii”.

În condiţiile în care există zeci de catedre neocupate şi puţini doritori să înceapă o carieră în învăţământ, în lipsa oamenilor specializaţi autorităţile sunt nevoite să recurgă la compromisuri şi să-i primească în sistem pe cei care n-au nicio legătură cu pedagogia.

Am o mare problemă. Sper să o rezolv. Din tot sistemul bugetar, doar în învăţământ pot preda profesori necalificaţi. Aţi fost într-un spital din România unde v-a operat un medic necalificat? Aici trebuie să avem instrumentele pe care le-am pregătit. În sensul în care, sper, în toamna acestui an să nu avem niciun necalificat în şcoală”, a spus Liviu Pop pe la mijlocul verii. Iată că nu i s-a putut îndeplini dorinţa.

Nici rezultatele finale ale candidaţilor calificaţi nu sunt dintre cele mai bune. Din 78 candidaţi, 5 au fost declaraţi respinşi. Iar printre cei promovaţi se numără şi dascăli de nota 5.

Geanina NICORESCU