Danezii ne ademenesc cu salarii consistente

*Persoanele interesate de locurile de muncă oferite trebuie să vorbească bine limba engleză *Plata se va face pe oră, în funcție de calificare, respectiv între 17 și 20 de euro

Nu doar în agricultură se găsește de muncă în țările nordice. Danemarca, prin rețeaua europeană EURES, oferă 4 posturi de operator mașini ambalare. Angajatorii caută persoane flexibile și motivate, care să îndeplinească diferite sarcini specifice activității de ambalare și a lucrului în depozit.

Pentru aceste slujbe, nemțenii trebuie să aibă cunoștințe tehnice de operare și de întreținere a cântarelor și a mașinilor de împachetat, precum și permis de conducere categoria B. Persoanele interesate de aceste locuri de muncă trebuie să vorbească bine limba engleză. Plata se va face pe oră, în funcție de calificare, respectiv între 17 și 20 de euro. Persoanele admise la interviu vor fi cazate în rulote, fiindu-le puse la dispoziție bucătărie, baie, mașină de spălat și acces la internet. Cazarea va fi contra cost, e vorba de 7-8 euro/zi (pentru utilități). Durata contractului va fi între lunile martie și septembrie 2017.
Candidații trebuie să trimită un CV model EUROPASS, în limba engleză, cu poză inclusă, pe adresa de e-mail: work@greenpeas.dk. Termenul limită pentru expedierea aplicațiilor este data de 5 martie 2017. Preselecția se va face telefonic sau prin e-mail. Invitarea la selecție a persoanelor pre-selectate se va organiza de către consilierii EURES. Nemțenii care vor să se înscrie pentru aceste locuri de muncă trebuie să se adreseze consilierului EURES Adrian Bulgaru, de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț, la adresa de e-mail: adrian.bulgaru@nt.anofm.ro. Număr de telefon:0233.219.514 sau 0233.743.848.

V. ANDRIEȘ