Scriitorul Dan C. Mihăilescu va fi prezent astăzi, la Sala „Cupola“ a Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“, unde va susține, de la ora 17.00, conferința „Ce rost(uri) mai are înțelepciunea?“. Invitatul special al Zilelor Bibliotecii, prezentat publicului de către scriitorii nemțeni Adrian G. Romila și Emil Nicolae, va intra în dialog cu publicul, pledând pentru înțelepciune și cele mai importante resurse ale ei, cărțile.
Mâine, de la ora 13.00, Dan C. Mihăilescu se va întâlni și cu elevii de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamț, într-un colocviu despre „voluptatea lecturii“, eveniment moderat de către Adrian Alui Gheorghe și pr. Ioan Mihoc.
„Dan C. Mihăilescu este un adevărat Bernard Pivot al românilor, celebrul prezentator de cărți din Franța, al cărui model pare că l-a și preluat de altfel. Ca și confratele francez, Dan C. Mihăilescu promovează cartea, lectura, plăcerea de a citi. Promovează actul de a scrie, incită la lectură, alege, fir cu fir, din noianul de cărți care apar ceea ce merită să ajungă la conștiința cititorului de azi. O întâlnire cu Dan C. Mihăilescu poate fi contagioasă: te determină să te apuci de citit. Și apoi, vorba cronicarului, nu există mai cu folos petrecere a timpului decât zăbava asupra cărților. Ceea ce e de demonstrat…!“, a spus Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Județene și moderator al evenimentelor. (I.N.)