Dai foc la mirişte, te-ai „ars” la subvenţie

*Sancţini de la 3 instituţii de control! În fiecare vară, fermierilor li se pune în vedere că nu  este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil! Dar nici a vegetaţiei uscate pe pajiştile permanente! Pe îndelete li se explică  că obiectivul acestor cerinţe este acela de a menţine materia organică în sol. În cazul paşunelor, este vorba de menţinerea unui nivel minim de întreţinere a solului prin protejarea pajiştilor permanente. Drept avertizare, agricultorilor li se spune clar  şi ce au de pătimit dacă se joacă de-a pârjolul… Dau foc la mirişte, se „ard” la subvenţie! Mai exact, cei care nu respectă  condiţiile impuse, le sfidează şi dau foc la mirişti şi pajişti, automat li se vor aplica reduceri la suma totală de plată. Sunt posibile şi excluderi de la plată, indiferent de suprafaţa arsă. După  gravitatea faptei, fermierul se alege cu bani mai puţini ori deloc! Cu toate aceste atenţionări,  în fiecare vară, până târziu în toamnă, vezi orgoare „în flăcări”, adică  foste lanuri de cereale ori rapiţă. Dar şi destule pajişti pârjolite. Şi în acest an, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a încheiat cu Garda Naţională de Mediu şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă  un Protocol de colaborare privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, dar şi la arderea resturilor vegetale de pe  pajiştile permanente. Prin acţiuni comune se urmăreşte reducerea cazurilor de ardere a miriştilor şi a vegetaţiei, prin sancţionarea celor care încalcă aceste dispoziţii, de către toate cele trei instituţii semnatare ale protocolului.  Semn că treaba este cât se poate de serioasă! Pui un foc şi te poţi „arde”  de 3 ori! Fiecare pe partea sa de control! Mai mult decâ atât, din acest an, fermierilor li se mai pregăteşte ceva! Ca urmare a numărului mare de incendieri din anii precedenţi, ca masură de prevenire şi combatere a fenomenului, APIA a luat decizia ca nerespectarea acestor cerinţe să fie încadrată la o gravitate mai mare şi să-i fie atribuită sancţiunea maximă în acest sens. Vom reveni cu detalii. Tina CONDREA