Cuţitarul de la Crăcăoani a fost arestat

k5Constantin Vodă, în vârstă de 61 de ani, din Grumăzeşti, a fost arestat ieri de Tribunalul Neamţ sub acuzaţia de tentativă de omor. Bărbatul este cercetat de Parchetul Neamţ după ce în noaptea de miercuri spre joi l-a înjunghiat de două ori pe fiul concubinei sale. Suspectul trăieşte de câţiva ani cu Alexandrina Muraru, din comuna Crăcăoani, o femeie văduvă împreună cu care are o fetiţă în vârstă de 5 ani. Însă Constantin Vodă nu a reuşit în toţi aceşti ani să aibă o relaţie civilizată cu fiul femeii, Alexandru Muraru (19 ani), cu care s-a tot certat. Relaţia dintre cei doi se degradează mai ales când Constantin Vodă consumă băuturi alcoolice, aşa cum a fost cazul miercuri noapte. Ca de obicei, acesta a făcut scandal şi când tânărul a încercat să-l potolească, bărbatul a pus mâna pe un cuţit şi l-a înjunghiat o dată în piept, în partea dreaptă, şi o dată în coapsa stângă. Victima a fost transportată la spital, în stare gravă şi supusă imediat unei intervenţii. A doua zi, agresorul a fost reţinut de poliţişti şi vineri a fost prezentat la instanţă cu propunere de arestare preventivă. Tribunalul Neamţ a admis propunerea şi a dispus emiterea unuui mandat pentru 30 de zile.

Tot ieri, tribunalul a respins contestaţia lui Constantin Perju (57 de ani), din comuna Doljeşti. Acesta rămâne să fie cercetat în stare de arest preventiv, după ce Judecătoria Roman a emis mandat pentru 30 de zile pe numele lui. El a contestat măsura, dar tribunalul nu i-a dat dreptate. Bărbatul este acuzat că în noaptea de 12 spre 13 septembrie, în urma unui conflict cu fosta soţie, a legat-o pe aceasta de un copac din spatele casei. Femeia a scăpat repede de coşmar, întrucât unul din copiii ei a auzit gălăgie şi a ieşit din casă, eliberând-o. Cei doi sunt divorţaţi de câţiva ani buni, însă soţul nu s-a resemnat şi de câte ori consumă alcool, îi face scandal fostei soţii. Urmează ca anchetatorii să stabilească exact faptele în acest caz.

Cristina IORDACHE