Cursuri de observatori profesionişti pentru alegeri

Asociaţia Pro Democraţia Club Târgu Neamţ organizează, în perioada 23-25 noiembrie, cursul de formare a Corpului profesionist de observatori voluntari. Cursul face parte din proiectul „Corp profesionist de observatori voluntari”, finanţat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe.

„Acest curs de formare îşi propune realizarea unui corp profesionist de observatori voluntari, care să deservească procesele electorale care se vor desfăşura în oraşul Târgu Neamţ şi în comunele limitrofe, unde există o populaţie de 55000 de persoane”, precizează Emanuel Bălan, preşedintele APD Club Târgu Neamţ. „Corpul profesionist va avea un număr de 20 de observatori voluntari care vor putea să se implice în mod direct în viitoarele procese electorale pe termen mediu şi scurt, evitând în acest fel o dinamică negativă a membrilor acestui corp, fapt care ar conduce la scăderea calităţii actului de observare. Structura acestui corp de observatori va cuprinde observatori ficşi în sectiile de votare, echipa mobilă care va prelua sesizările observatorilor din secţii şi un centru de coordonare. Pentru acest corp profesionist căutăm persoane cu vârste între 18 şi 45 de ani, cu domiciliul stabil în judeţul Neamţ, având  studii liceale sau superioare, experienţă în implicarea civică şi fără apartenenţă politică”.

Membrii acestui corp vor participa la toate procesele electorale care vor urma, începând cu alegerile parlamentare din 9 decembrie. Cetăţenii se pot şi ei implica în procesul electoral, ca observatori activi, sesizând orice nereguli şi încălcări ale legislaţiei electorale în campanie şi în ziua alegerilor pe site-ul www.corpobservatori-neamt.ro.