Așa se face că, în fiecare zi, când intram în amfiteatru sau în sala de seminarii, erau mereu câțiva care mă strigau să-mi dea 10 lei, sau multipli de 10 lei – atâta costa și un curs, și o fotografie.
Cu aceste două meserii colaterale am anticipat două din punctele de pe plicul BRD, unde le-am denumit „atipice“. Voi reveni, totuși, la timpul respectiv, mai am ce spune despre astea.
Domnul Stăncioi
Domnul Stăncioi este un capitol în viața mea. Este o personalitate puternică și un om cu totul special. Sigur, aici eu voi relua tot felul de poante și expresii de-ale lui, care mi-au rămas în reflex și după douăzeci și cinci de ani. Dar ce trebuie să reținem este că el era și este un intelectual adevărat, chiar „subțire“, deși el va râde când va citi asta, și o conștiință mereu în lucru.
Este oltean din Târgu Jui (așa spunea el mereu numele orașului său, că cică așa îl pronunța tovarășul Ceaușescu). L-am vizitat, atât în oraș, cât și la țară, unde avea pometea, o grădină de pruni pe care o îngrijea și din care făcea țuică.
Acum sunt pe cale să mă încurc în relatarea mea, cu tot felul de povești în povești – o metodă prezentată de Vargas Llosa în ultima sa carte citită de mine, dar pe care eu nu o pot explica, neavând nici un talent de teoretician literar. Voi continua cum voi putea. Despre Domnul Stăncioi se poate povesti la infinit, iar infinitul nu există.
La țară la Domnul Stăncioi am avut un sejur de mai mare dragul.
– La masă, bunica lui ne trata cu un dorobanț de rachiu. Dorobanțul e o măsură de 50 de ml. Față de tăria rachiului oltenesc (care se bea cu litra – cred că e un sfert de litru, nu sunt sigur) nu vă pot spune câte dorobanțuri beam noi.
– Doamna vacă. Vaca familiei avea o problemă medicală: niște umflături mici, cum ar fi coșurile noastre de pe piele. Bineînțeles că mi-am băgat nasul, și am oblojit vaca. Spărgând un asemenea coș, din el a țâșnit un vierme gros și scurt, care mi-a trecut pe lângă ureche, ca un glonț. Le-am rezolvat pe toate.
Să vedeți ce a ieșit din asta, după 25 de ani. Ajungând, cu fetele de la Bicaz la casa unei femei care îmi aducea lapte din când în când, prima vorbă care mi-a venit în gură a fost să o întreb: Ce mai face doamna vacă? Eu nici nu am observat că femeia a rămas puțin pe gânduri. Mi-au spus fetele după aceea: ea a crezut că am făcut-o vacă. În realitate, nu era vorba decât de faptul că eu rămăsesem cu un respect deosebit pentru vacile care dau lapte, iar acest respect s-a consolidat în expediția la Domnul Stăncioi.
– Beatles și Zavaidoc. Domnul Stăncioi era nu numai ascultător, dar era/este și un practician al muzicii. Cânta/cântă la vioară. Bineînțeles că știa ce e aceea muzică mai mult decât noi toți. Avea un pick-up la care ne punea muzică bună cu tot felul de ocazii. Beatles-ii erau pasiunea lui, Zavaidoc-ul l-am descoperit eu la el, și a devenit pasiunea mea. (Acum m-am oprit puțin din scris, ca să pun pe laptop un Zavaidoc, piesa mea preferată fiind „Asară fusei la una“). Continuăm.
– Lampă de fu… (Aici am două probleme: Una: Nu știu dacă cititorii mei acceptă asemenea limbaj, nici nu am cum să aflu. Așa vorbesc românii, noi, eu, Domnul Stăncioi și ceilalți vorbeam pe șleau nu cu voluptate, ci normal, deci așa vorbeam, așa scriem. A doua: Nu știu dacă Domnul Stăncioi ar fi de acord să scriu toate astea, sper că da. Îi voi trimite manuscrisul înainte de publicare. Dacă nu va fi de acord, literatura română va fi văduvită de (poate) singura mea capodoperă: capitolul despre Domnul Stăncioi.)
Dar să revin. Într-o seară, Domnul Stăncioi ne-a chemat să ne arate ultima sa achiziție: o frumusețe de lampă, având becul într-un vas de sticlă în care pluteau în apă niște fulgi diferit colorați, ca neaua de Crăciun. Evident, lampa nu prea lumina, dar nu acesta era scopul – scopul ni l-a explicat marele meu prieten, spunând că este o lampă pentru ce am zis mai sus: a asigura un ambient propice unei întâlniri galante.
PS: Din păcate, lampa nu l-a ținut prea mult. Într-o bună zi, ne-a anunțat cu durere că a fost nevoit să o vândă, pentru a plăti desfu…ul ultimei sale amante – un avort, ați înțeles.
– Jogging. Fără să știm unul de altul, eu și Domnul Stăncioi ne-am întâlnit într-o dimineață alergând, din direcții diferite, pe aleile căminului Grozăvești. Domnul Stăncioi mi-a zis așa: Încă mai avem ceva bun în noi, nu?
– Domnul Stăncioi era (mai este? nu știu) și om al scrisului. Arătându-i ceva din scrierile mele, el mi-a zis așa: Bă, Mofleo, dar tu nu bâjbâi, tu chiar știi să scrii. Sper să nu-l contrazică prea mulți critici „oficiali“.
Capitolul despre Domnul Stăncioi nu se poate încheia. Se suspendă pe moment, oricând mi-aș putea aminti încă ceva memorabil despre el.
Badr
Numele complet este Badraldin Hazim Shakir. În limba arabă Badraldin înseamnă Lună plină – așa mi-a spus el. El este colegul meu irakian, care ar putea avea în cartea mea un capitol la fel de mare ca al Domnului Stăncioi.
Lecții de limbă și civilizație arabă. În penultima vacanță, Badr avea o restanță la dreptul civil, dar și eu aveam una la filozofie. Mi-a cerut ajutorul, așa că ne-am pregătit împreună toată vara. Învățând drept și discutând tot felul de chestii, mai ales despre viața lui și realitățile arabe, odată i-am zis: vreau să învăț și eu limba arabă. A cam zâmbit neîncrezător, spunându-mi că au mai încercat și alții, și au renunțat. Eu am insistat, și am început. Aflați că am învățat multe, am și acum caietele de arabă, și dacă mă pun puțin la punct, pot citi și acum un text în acea limbă.
Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com