Numai că între timp omul desfăcuse furtunul de ulei, și chiar îl ținea în mână, așa că tot uleiul acela mizerabil i-a umplut hainele până la piele. Când am văzut ce am făcut, m-am gândit că trebuie să fiu pregătit pentru orice: dacă mă bate, să mă feresc cât pot; dacă mă înjură, să-l las să se descarce. Nu mai știu cum am scăpat, dar am scăpat.
- Să vă spun câte și ce fel de mașini am rânduit în numai doi ani de șoferie profesionistă:
e1. 21-NT-2269, mașina despre care am scris mai sus, ajutor cu șefu Baciu.
e2. mai multe mașini Kraz, rusești, cu trailer pentru transportat utilaje grele, în special buldozere, la lucrări de drumuri forestiere. Tot ajutor, pentru că nu aveam categoria respectivă, și nici nu poți lucra direct pe asemenea mașini. Cu acestea am făcut tot felul de drumuri memorabile, prin județ și chiar mai departe.
e3. În sfârșit, mașina mea: 21-NT-1949, o frumoasă basculă pe benzină, cu care am transportat balast la construcția drumurilor forestiere. Îmi amintesc ce emoții am trăit în exploatarea de la Agârcia, urcând pe un drum înghesuit și în serpentine, de pe care vedeam niște hăuri înspăimântătoare. Nu vă mai spun ce teroare era să întorc mașina acolo sus.
Frumoasa mea basculă a fost dată la casare după ce lucrasem pe ea doar șase luni, dintr-un imbold economic al lui Ceaușescu, acesta excluzând dintr-o mișcare a mâinii toate mașinile „pe benzină“ din țară. Îmi amintesc la ultima cursă ce supărat eram – mergeam în mare viteză și împroșcam toate zidurile și gardurile, călcând bălțile de pe marginea șoselei.
e4. O altă mașină Kraz, basculantă, pe care am fost titular, dând concediu unui coleg. Era imensă, teribil de puternică și părea că nimic nu-i putea sta în cale. Căram lut dintr-o exploatare la fabrica de cărămizi. Cu asta am înregistrat primul și singurul moment când am adormit la volan, chiar dacă numai pentru o secundă. Începusem schimbul trei, și, după numai un sfert de oră, pur și simplu m-a prins flama. M-am trezit tot în secunda în care am adormit, am scuturat din cap și am analizat chestiunea. Urma o curbă. Dacă nu mă trezeam la timp și mergeam drept aș fi trecut fără probleme printr-o mare magazie de tablă care era în fața mea.
e5. Finalmente, tractorul. Eram deja admis student la drept, voiam să-mi fac lichidarea, dar șeful mi-a zis: mai stai două săptămâni, să dai concediu unui coleg, nu am pe cine să pun. Am zis da, și am făcut-o. Nu știu cum a aflat asta profesorul Momcilo Luburici, care îmi zicea adesea „tractoristul“. Nu era o problemă, dar era o mică degradare, nemeritată decât parțial.
- Și dacă tot am vorbit deja de facultate, trebuie să spun și cum am ajuns acolo. O fi meritul și efortul meu, dar: am dat examen de admitere trei ani la rând, iar colegii mei, în frunte cu Șeful, nu numai că știau asta și mă susțineau moral, dar Șefu făcea după așa: eu veneam primul în garaj, la ora 5 fix mașina lui era pornită, încălzită și tot tacâmul, plecam împreună în cursă, iar la prima intersecție el oprea și-mi spunea: Tu te duci acasă și înveți. Vreau să ajungi om mare, și să ne mândrim cu tine.
Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com